PROIECT PENTRU PREVENIREA TUBERCULOZEI

România ocupă primul loc din Uniunea Europeană, în ceea ce priveşte numărul de pacienţi bolnavi de tuberculoză, iar județul Buzău nu face excepție. Este avertismentul lansat de medicul specialist în boli pulmonare şi cercetător, Lucica Mardale Diţiu, director al Parteneriatului Global pentru Oprirea Tuberculozei al ONU, care recent  a primit titlul de „Cetățean de onoare al municipiului Buzău”. După primirea distincției, medicul a afirmat că, dacă în urmă cu aproape 15 ani, în România, erau în jur de 30.000 de cazuri, de departe cele mai multe din Uniunea Europeană, acum…

Detalii

ELVEȚIANCĂ, ÎNDRĂGOSTITĂ DE ROMÂNIA

România i-a pătruns atât de adânc în suflet unei elvețience, încât a uitat că provine poate din cea mai bogată și frumoasă țară din inima Europei, pentru a-și continua viața printre români. Au cucerit-o frumusețea locurilor, sălbăticia lor, istoria locurilor, astfel că de 30 de ani trăiește într-o localitate din Munții Buzăului, unde administrează o pensiune pur românească, unde se mănâncă exact ca la mama acasă. Doamna Fisher și-a trăit doar jumătate din viață în țara cantoanelor. A venit după Revoluție cu o asociație umanitară pe meleagurile noastre, iar la…

Detalii

SOLUȚIE PENTRU REVIGORAREA TURISMULUI ROMÂNESC

În anii ‘70 și ‘80, România era una dintre destinațiile preferate pentru turiștii din vestul Europei. Fie că era vorba de litoralul Mării Negre, ori de zonele pitorești de la munte, anual, peste un million de cetățeni ai altor state petreceau sejururi de neuitat în țara noastră. Din păcate, în ultimele trei decenii, turismul românesc a fost neglijat de autorități, iar vesticii au preferat alte țări din zonă, precum Grecia, Turcia sau Bulgaria, state care au derulat programe de dezvoltare a turismului. O soluție pentru reatragerea de străini în stațiunile…

Detalii

VALUL 4 AL PANDEMIEI DIN ROMÂNIA A ATRAS ATENȚIA INTERNATIONALĂ

Gravitatea valului 4 al pandemiei din Romania creeaza ingrijorare in randul reprezentantilor Organizatiei Mondiale a Sanatatii. In urma situatiei de la noi, OMS a trimis un expert de top pentru situații de urgență sanitară pentru a găsi soluții la actuala criză. Acesta va lucra cu responsabilii romani timp de doua luni, primele consultari avand loc ieri. Tintele Romaniei  prezentate Organizatiei sunt vaccinarea anti-covid cu prima doza  a inca 2 milioane  de romani, pana la sfarsitul anului, urmand ca 70 % din populatie sa fie imunizata pana in primul trimestru al…

Detalii

PRIMII ROMÂNI VACCINAȚI

Vaccinarea împotriva SARS COV 2 a început ieri și în România. Primele 10 mii de doze de vaccin au sosit in tara noastra vineri, 25 decembrie, chiar in ziua de Craciun. Aproape o mie de cadre medicale din 10 spitale, aflate în prima linie în lupta cu pandemia de Covid, au primit ieri prima doză de vaccin. Nicio persoană imunizată nu a prezentat reacții adverse. Mihaela Anghel, o tânără asistentă de 26 de ani de la Institutul Matei Balș, din Bucuresti, care a facut parte din echipa care l-a îngrijit…

Detalii

PRIMELE DOZE DE VACCIN ANTI-COVID AJUNG ÎN DECEMBRIE

Primele doze de vaccin anti-COVID-19 ar putea ajunge în România încă de la finalul lunii decembrie, iar in cel mai pesimist scenariu, in ianuarie. Coordonatorul campaniei nationale de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiță, a declarat ca, intr-o prima faza vor ajunge  cel puțin 2,4 milioane de doze de vaccin  de la una dintre companiile producatoare și tot atâtea de la Pfizer, suficiente pentru a vaccina personalul medical și pentru a începe vaccinarea și la categoriile vulnerabile și angajații din domeniile esențiale. Vaccinul se face în două doze, la interval de câteva…

Detalii

ROMÂNIA, DIN NOU LA COADA CLASAMENTULUI

România rămâne şi în acest an, un pol al saraciei, intre tarile Uniunii Europene. Tara noastra se clasează pe locul 31 în clasamentul european al puterii de cumpărare, cu aproximativ 60% sub media europeană. Daca europenii au in medie o putere de cumpărare medie pe cap de locuitor de  peste 13 mii de euro, anul acesta în România, puterea de cumpărare pe cap de locuitor este de 5.600 euro. Si mai ingrijorator este faptul ca diferentele dintre bogati si saraci sunt tot mai mari, iar asta se vede in randul…

Detalii

ROMÂNIA, ÎN CARANTINĂ PARȚIALĂ

De astazi, Romania intra in ceea ce se poate numi drept carantina partiala, cu noi restrictii pentru populatie. Cea mai importantă schimbare se referă la circulația pe timp de noapte, care nu va mai fi permisă între orele 23:00 și 5:00 decât din motive bine întemeiate și cu o declarație pe proprie răspundere. De asemenea, toate școlile din țară sunt în sistem online, iar masca de protecție este obligatorie în toată țara. Astfel, incepand de astazi, toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani vor trebui să poarte mască, în toate…

Detalii

CENTRU DE PLASAMENT ÎNCHIS

Un centru de plasament din Buzău a fost închis, devenind prima unitate rezidențială din județul Buzău care își încetează activitatea. Este vorba despre Centrul de plasament din cadrul Complexului de Servicii Comunitare nr. 2 Buzău, din subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Buzău. Închiderea centrului a fost pregătită timp de doi ani, timp în care, cu sprijinul Fundației SERA România, unii dintre copii au fost reintegrați în familie, iar ceilalți au fost plasați în apartamente de tip familial, pentru care reintegrarea în familie nu a fost posibilă.…

Detalii

O TURCOIACĂ ȘI UN FRANCEZ, VOLUNTARI LA RM. SĂRAT

Au ales să facă practică în România, printr-un proiect educațional. Este vorba despre doi tineri, un francez și o turcoiacă. Julien are 21 de ani, este student la Management, în Grenoble, iar de peste cinci luni muncește într-o cafenea din Râmnicu Sărat. Învață de la zero să administreze o afacere. O atenție deosebită o acordă lecțiilor de limba română. Mai întâi, a aflat care sunt cuvintele magice în comerț. Julien este beneficiarul unui proiect care susține schimbul de experiență între tinerii din Europa. Un an durează stagiul în România, perioadă în…

Detalii