REȚINUT PENTRU PROXENETISM

Metoda ,,loverboy” face noi victime printre tinerele din Buzău. De această dată este vorba despre două tinere, una din Buzău, iar cealaltă din Teleorman, care au fost racolate de un buzoian de 30 de ani și obligate să practice prostituția, timp de aproape un an.  Polițiștii de la Serviciul de Investigaţii Criminale l-au reținut pe bărbat pentru proxenetism, iar mascații au descins, ieri, la locuințele din Pârscov și Buzău utilizate de către individ. Bărbatul, originar din Pârscov, locuia mai mult în Buzău, într-un imobil din cartierul Micro XIV, de unde…

Detalii

RAZII ȘI PERCHEZIȚII

Descinderi matinale, astăzi, la Buzău, ale trupelor speciale ale poliției. Oamenii legii au pus în executare mai multe mandate de percheziţie la domiciliile unor persoane suspectate de  proxenetism şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Acțiunile au avut loc în cadrul unor dosare penale aflate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău. Vizați de razii au fost și șoferii care au tranzitat în această dimineață municipiul Buzău. Oamenii legii, alături de colegii lor de la alte structuri din cadrul Inspectoratului de Poliție, precum și de jandarmi au efectuat verificări și…

Detalii

PROXENEȚI ȘI CĂMĂTARI ÎN AREST

Trei râmniceni au fost arestaţi şi sunt cercetaţi pentru proxenetism şi camătă. Aceștia sunt acuzați că au trimis spre prostituție, în Germania, o femeie de 36 de ani din Râmnicu Sărat. Mai mult, aceștia au împrumutat bani câtorva localnici, de la care cereau, lunar, dobânzi substanțiale. În baza mandatului emis de Judecătoria Râmnicu Sărat, poliţiştii au efectuat o percheziţie la imobilul folosit de către indivizi, în Râmnicu Sărat. Polițiștii i-au reținut pe cei trei râmniceni pentru 24 de ore, iar ulterior instanța a decis arestarea lor pentru 30 de zile.…

Detalii