Prima prelevare de organe din acest an, de la Spitalul Județean de Urgență Buzău, a avut loc săptămâna trecută. Echipe de medici specialiști au prelevat organe şi ţesuturi de la un pacient aflat în moarte cerebrală. Bărbatul, de până în 50 de ani, de fel din Buzău, a suferit cu câteva zile în urmă o afecțiune neurologică severă. Acesta a ajuns în comă la Spitalul Județean de Urgență Buzău, acolo unde medicii au încercat să-l salveze. După câteva zile, când s-a constatat că nu se mai poate face nimic pentru…
DetaliiEtichetă: program national
RECOMANDĂRI PENTRU NOUL AN ȘCOLAR
Elevii și părinții nu trebuie să fie îngrijorați cu privire la structura noului an școlar. Deși, acest an școlar a venit cu o serie de provocări, nimeni nu ar trebui să se teamă de modificările apărute, ci din contră, situația trebuie privită cu încredere. Recomandările vin chiar din partea cadrelor didactice. Dascălii recomandă elevilor să fie ambițioși și să învețe bine, în continuare. Reprezentanții Școlii Gimnaziale,,Vasile Cristoforeanu” din Râmnicu Sărat și-au propus rezultate cât mai bune, și în acest an, la Evaluarea Națională. În 2021, elevii unității de învățământ au obținut…
DetaliiTESTELE PENTRU CANCERUL DE COL, BLOCATE DE PANDEMIE
Din cauza pandemiei, în ultimii doi ani, doar trei femei din județul Buzău au efectuat teste pentru depistarea cancerului de col uterin. Este semnalul de alarmă tras de medicul Doina Popescu, coordonatorul Programului Național de Screening din Spitalul Județean Buzău. Motivele sunt diverse, dar toate au legătură cu pandemia de COVID-19. Doina Popescu spune că, în ciuda temerilor de a contacta COVID-19, femeile ar trebui să își învingă teama și să facă testul Papanicolau. Pentru ca acest program să iasă din impas, este nevoie și de o implicare mai mare…
DetaliiCENTRU DE PLASAMENT ÎNCHIS
Un centru de plasament din Buzău a fost închis, devenind prima unitate rezidențială din județul Buzău care își încetează activitatea. Este vorba despre Centrul de plasament din cadrul Complexului de Servicii Comunitare nr. 2 Buzău, din subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Buzău. Închiderea centrului a fost pregătită timp de doi ani, timp în care, cu sprijinul Fundației SERA România, unii dintre copii au fost reintegrați în familie, iar ceilalți au fost plasați în apartamente de tip familial, pentru care reintegrarea în familie nu a fost posibilă.…
Detalii