SEDIU INAUGURAT

Subfiliala Crucea Roșie Râmnicu Sărat a inagurat, ieri, sediul din muncipiu. Este vorba despre un imobil situat în  strada Unirii, care va găzdui un spațiu logistic al organizației. La eveniment au participat reprezentanți ai filialei Crucea Roșie Buzău, voluntari, ai Direcției de Asistență Socială Râmnicu Sărat, preoți, autorități locale și județene, precum și reprezentanți ai instituțiilor publice locale. Crucea Roșie asigură ajutor persoanelor vulnerabile în situatii de dezastre și criză. Prin programele și activitățile sale, contribuie la prevenirea și alinarea suferinței sub toate formele, protejează sănătatea și viața, și promovează respectul față…

Detalii

A PRINS DIN NOU CRUCEA ARUNCATĂ DE PREOȚI

Aruncarea crucii sfințite în apă a fost, și în acest an, cel mai așteptat moment al slujbei de Bobotează de pe malul râului Buzău. Cum vremea a fost prielnică, nu mai puțin de 10 temerari s-au aruncat în râu, față de 6 anul trecut. Norocul a fost de partea unui tânăr de 35 de ani, din Săgeata, tată a doi copii. Pentru bărbatul din Săgeata este al doilea an când reușește să aducă la mal crucea sfințită, aruncată de preoți în ziua de Bobotează. Imediat după ce a recuperat crucea,…

Detalii

PROCESIUNE PENTRU OCROTITOAREA ORAȘULUI

Maica Domnului, ocrotitoarea municipiului Rm Sărat, a fost celebrată, seara trecută, în cadrul unei procesiuni religioase la care au participat peste 2.000  de credincioși. Icoana Sfintei Maria a fost purtată pe străzile din Rm. Sărat de un sobor de preoți și diaconi, în frunte cu Arhiepiscopul Buzaului și Vrancei, Înaltpreasfințitul Ciprian. Alături de credincioși, preoții s-au rugat pentru sănătate și liniște în ţară. La procesiune au participat și reprezentanți ai administrației din Rm Sărat. Primarul municipiului, Sorin Cîrjan, s-a arătat încântat de numărul mare de oameni, dar și de organizarea…

Detalii

PROCESIUNE ÎNCHINATĂ MAICII DOMNULUI

O procesiune religioasă impresionantă va avea loc pe străzile din Rm Sărat, în ajunul sărbatorii Adormirii Maicii Domnului, ocrotitoarea municipiului. Evenimentul va începe la ora 17.00, la biserica ce poartă hramul Adormirii Maicii Domnului, din zona Pieței. După săvărșirea slujbei închinate Sfintei Maria, începând cu ora 20.00, credincioșii din Rm Sărat, dar și cei aflați în trecere prin oraș sunt invitați să participe la procesiunea religioasă, cu epitaful Maicii Domnului. Credincioșii alături de preoți vor merge pe un traseu bine stabilit ce va cuprinde străzile Pieței, bdul Digului, Mihai Eminescu,…

Detalii

VACCINAREA ANTI-COVID, EXPLICATĂ DE PREOȚI

De câteva zile, credincioşii găsesc la intrarea în bisericile din ţară broşuri cu lămuriri despre rolul şi, mai ales, necesitatea vaccinului anti-COVID19. Deoarece ghidul transmis parohiilor conţine mulţi termeni dificili pentru săteni, preoţilor le revine sarcina să explice pe înţelesul enoriaşilor de ce este indicat să ne vaccinăm. Broşura, care conţine 18 file, este prea complicată, spun mulţi dintre cei care au văzut-o deja. Speranţa sătenilor de a înţelege cât de eficient şi de sigur este vaccinul împotriva noului coronavirus se îndreaptă către preoţi. Daniel Necula, preot paroh în localitatea…

Detalii