Fostul sediu al Companiei de apă, de pe bulevardul Unirii, din municipiul Buzău, va deveni noul sediu al Stării Civile! Este decizia Consiliului Local Buzău, care a aprobat recompartimentarea spațiului din fostul sediu al Companiei de Apă, astfel încât să poată găzdui încăperi și incinte potrivite pentru Starea Civilă, dar și șase locuințe sociale, care vor fi la dispoziția Primăriei Buzău. Edilul Constantin Toma a explicat cine ar putea beneficia de aceste apartamente. Consilierii USR-Plus și PNL au contestat însă suma mult prea mare pe care Primăria Buzău o alocă…
DetaliiEtichetă: poluare
PÂRÂU POLUAT
Uimire printre sătenii din localitatea Albești, atunci când au văzut că în pârâul Călmățui se varsă o substanță albă, ca laptele, venită pe un mic afluent. Gârla Negreasca s-a albit tocmai la… Albești, fac haz de necaz oamenii. Tare le este însă teamă că au de-a face cu o poluare de la o firmă din municipiul Buzău. De la înălțime, firul de apă albă are o lungime de câțiva kilometri până aproape de zona industrială a municipiului Buzău. Apa poluată străbate câmpuri agricole și islazuri, apoi se varsă în pârâul…
DetaliiPANICĂ DIN CAZA UNUI INCENDIU DE PROPORȚII
Alertă maximă, astăzi, la ieșire din municipiul Buzău spre localitatea Țintești, din cauza unui incendiu violent care a cuprins un depozit de deșeuri reciclabile care aparține grupului de firme GreenWeee International. Flăcări uriașe au cuprins întregul depozit în care se aflau tone de deșeuri de aparate frigorifice. Din cauza fumului gros, autoritățile au emis o avertizare ROAlert. De altfel, norul de fum negru putea fi observat de la zeci de kilometri distanță. Zona a fost izolată imediat, iar gazele şi curentul electric au fost întrerupte. Inițial, focul a cuprins carcase…
Detalii„ZIDURI DĂRÂMATE, ORAȘE POLUATE!”
Locul deșeurilor de construcții nu este lângă platformele de gunoi sau pe câmp! Este mesajul pe care operatorul de salubritate RER Sud Buzău și Poliția Locală doresc să îl transmită cetătenilor din municipiul Buzău, printr-o campanie de informare si responsabilizare privind gestionarea deseurilor din constructii si demolări. „Ziduri dărâmate, orașe poluate!” este denumirea campaniei care a demarat din data de 25 august. Costurile de ridicare a deșeurilor aruncate la întâmplare de către cetățeni sunt suportate de către Primăria Buzău, din bugetul local. Practic, ridicarea acestor materiale este suportată de către…
DetaliiSE CAUTĂ BANI PENTRU ANIHILAREA POLUĂRII
Problemele de mediu dau, în continuare, mari bătăi de cap autoritatilor din Rm. Sărat. Grav este și că administrația locală riscă sancțiuni uriașe în cazul în care nu respectă legislația de mediu impusă de Uniunea Europeană. Tocmai pentru a evita o astfel de situație, primarul din Rm Sărat a făcut noi demersuri la Administratia Fondului de Mediu în încercarea de a obtine finantare pentru inchiderea depozitului de deseuri municipale si decontaminarea curtii fostei Rafinării Venus Oil Reg. Cele doua surse de poluare trebuie neutralizate rapid, pana la finele anului 2020.…
Detalii