Aglomerație mare la secția de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Buzău, la cumpăna dintre ani. În primele 3 zile din 2024, peste 500 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, dintre care 340 adulți și peste 165 de copii. În cea mai mare parte, este vorba despre pacienți cu insuficiențe respiratorii, victime ale unor agresiuni sau victime cu traumatisme în urma folosirii petardelor. Au fost și pacienți cu patologii digestive, în urma ospețelor. Pentru mai multe familii, noul an a început, însă, cum nu se putea mai bine, pentru…
DetaliiEtichetă: petarde
PETARDELE, COŞMAR PENTRU NECUVÂNTĂTOARE
Zeci de persoane și sute de animale sunt rănite, în fiecare an, de artificiile și de petardele aprinse de sărbători. Pentru a mai tempera acest fenomen, polițiștii confiscă tone de artificii în fiecare sezon de iarnă, multe expirate sau contrafăcute. Asta nu-i descurajează, însă, pe oameni să cumpere, în continuare, de la persoane neautorizate astfel de distracții zgomotoase și, în unele cazuri, periculoase. Cele mai multe victime sunt în rândul necuvântătoarele, care pot muri de la sperietură, pot încerca să fugă și să se rănească sau chiar să atace alte…
DetaliiCAPTURĂ RECORD
Captură record de materiale pirotehnice a polițiștilor buzoieni. Peste 2 tone şi jumătate de artificii şi petarde au fost descoperite, recent, în mai multe depozite și în unele magazine din municipiul Buzău ale unui lanț comercial. Captura a avut loc în urma acțiunii „PIROTEHNIC 2023”, care își propune verificarea legalității desfășurării operațiunilor cu articole pirotehnice de către persoanele fizice și juridice. În timpul controalelor, polițiștii au descoperit faptul că societatea este autorizată pentru comercializarea articolelor pirotehnice din categoria F1, în limita a numai 100 de kilograme. Prin urmare, artificiile și…
DetaliiA ÎNCEPUT NEBUNIA PETARDELOR!
Mare atenție de unde și ce fel de artificii cumpărați! Este sfatul dat de politistii buzoieni, într-o perioadă în care efectele pirotehnice sunt la mare căutare. În județul Buzău, deja au fost amendate persoane care dețineau spre a fi vândute materiale pirotehnice interzise. Oamenii legii atenționează că vor intensifica acțiunile pentru depistarea celor care vând ilegal petarde și artificii. Dincolo de spectaculozitatea lor, petardele și artificiile constituie un real pericol, mai ales când sunt folosite de către copii. Legea spune că doar materialele pirotehnice din categoria I pot fi vândute…
DetaliiATENȚIE LA PETARDE ȘI ARTIFICII!
Mare atenție la petarde și artificii! Este apelul Poliției Locale din Râmnicu Sărat către părinți și bunici, cărora le recomandă adulților să protejeze copiii și să vorbească cu ei despre riscurile la care sunt expuși când folosesc materiale pirotehnice. Reprezentanții Poliției Locale le cer tuturor cetățenilor să fie prudenți, pentru a nu se înregistra cazuri cu persoane rănite în urma focurilor de artificii şi a petardelor aruncate pe străzi: În perioada următoare, Poliția Locală și Poliția Municipală Râmnicu Sărat vor monitoriza zonele în care se vând materialele pirotehnice, pentru a…
Detalii