AUTOSTRADA MOLDOVEI

Autostrada Moldovei devine realitate. Parlamentarii Partidului Social Democrat precizează că, zilele trecute, la Buzău, s-a marcat un nou început atât pentru infrastructura României, cât și pentru economia județului. Liliana Sbîrnea, senator PSD, consideră că sunt motive de bucurie odată cu semnarea contractului de finanțare pentru segmentul integral Ploiești- Buzău și a primului contract de execuție, pe tronsonul Mizil – Pietroasele. Autostrada A7 va avea staţii de încărcare pentru autovehiculele electrice și perdea forestieră. A 7 este prima autostradă din România care se va adapta cât mai mult normelor de mediu,…

Detalii

PARC NOU, LA MARGINEA ORAȘULUI

2022 va însemna anul în care, în muncipiul Buzău, va începe amenajarea unui parc nou, de aproximativ 7,5 hectare. Acesta va fi construit în vecinătatea râului Buzău, între Parcul Tineretului și șoseaua digului. Este vorba despre o investiție în valoare totală de 18,3 milioane de lei, bani europeni. Primarul municipiului Buzău spune că amenajarea noului parc va demara în prima parte a acestui an, iar lucrarea va fi gata la finalul anului 2023. De asemenea, începând din acest an, între podurile de la Mărăcineni și cel de la Vadu Pașii…

Detalii

PERDEA FORESTIERĂ, ÎN ZONA DE EST A BUZĂULUI

Municipiul Buzău va fi protejat de viscole și norii de praf de o perdea forestieră, care va fi înființată pe o suprafaţă de peste 20 de hectare, pe un teren degradat, pe digul râului Buzău, înspre oraș. Investiția a fost anunțată de autoritățile buzoiene chiar de  Ziua Mondială a Mediului, în prezența ministrului de resort, Costel Alexe. Ministrul Mediului a precizat că plantarea celor  100.000 de puieţi va începe în toamnă. Ministrul Mediului a mai spus că toate cheltuielile legate de plantarea celor 100.000 de copaci vor fi suportate de…

Detalii

PERDEA FORESTIERĂ ÎMPOTRIVA CRIVĂȚULUI

Primăria Buzău are în plan, pentru următorii ani, realizarea unui nou spațiu de recreere, în zona de nord a orașului. Este vorba despre un parc, situat la nord de Parcul Tineretului, ce se va întinde pe o suprafață de 45 de hectare și va fi delimitat în partea de nord de Șoseaua digului. Ca o noutate, acest parc va face parte dintr-un sistem integrat de perdele de protecție naturală, cu vegetație înaltă la nivelul zonei de nord a municipiului Buzău, având astfel și un rol de protecție împotriva crivățului. Perdelele…

Detalii