CURSURI DE CALIFICARE GRATUITE

Râmnicenii din cartierele mărginașe au ocazia să învețe o meserie căutată pe piața forței de muncă. Ei sunt așteptați să se înscrie la cursuri de calificare, organizate gratuit de Primăria municipiului Râmnicu Sărat. La aceste cursuri, se pot înscrie persoanele cu vârsta cuprinsă între 16-59 de ani, iar la terminarea cursului participanții vor primi subvenții în bani. Cursurile se adresează, atât râmnicenilor care au absolvit 12 clase, cât și celor care au minimum patru clase. Pentru râmnicenii care au absolvit minimum patru clase se efectuează cursuri cu o durată de…

Detalii

PRIMA CAMPANIE GRATUITĂ DE STERILIZARE A CÂINILOR

Administrația Domeniului Public Râmnicu Sărat a dat, astăzi, startul primei campanii gratuite de sterilizare a câinilor cu stăpân din municipiu. Și anul acesta, acțiunea este realizată în colaborare cu medicul veterinar, Simona Vizitiu. 2022 este cel de-al doilea an, în care se organizează astfel de campanii în Râmnicu Sărat. Organizatorii campaniei atrag atenţia că sterilizarea este recomandată pentru o viaţă mai lungă şi mai sănătoasă a animalului, dar și pentru a evita înmulțirea necontrolată a câinilor. În ultimii doi ani, la Râmnicu Sărat, au fost derulate mai multe campanii de…

Detalii

CAMPANIE DE COLECTARE, LA DEBUT

De astăzi și până pe 20 noiembrie, buzoienii pot solicita colectarea gratuită a deșeurilor voluminoase și a deșeurilor electrice, electronice și electrocasnice, direct de acasă! Este vorba despre cea de-a doua campanie de colectare gratuită, din acest an, dedicată deșeurilor electrice și electrocasnice și deșeurilor voluminoase, organizată de RER SUD, în parteneriat cu Primăria Buzău, ECOTIC și GREENWEE. Buzoienii care vor să se programeze pentru colectare au la dispoziție un număr de telefon, 0374.885.690.  RER SUD va colecta aceste tipuri de deșeuri în fiecare sâmbătă, în urma solicitărilor venite din…

Detalii

CAMPANIE DE STERILIZARE GRATUITĂ A CÂINILOR

Râmnicenii sunt invitați, din nou, să își sterilizeze câinii, în cadrul unei campaniii gratuite. Acțiunea de  sterilizare a câinilor cu stăpân se desfășoară în cadrul Administrației Domeniului Public Rm. Sărat împreună cu o fundație din Germania. Veterinarii precizează că sterilizarea este indicată pentru o viaţă mai lungă şi mai sănătoasă a animalului, dar și pentru a evita înmulțirea necontrolată a patrupedelor în comunitate. Acțiunea de sterilizare gratuită a câinilor se desfășoară și în mediul rural. În ultimii ani, la Rm. Sărat au fost derulate mai multe campanii de informare a…

Detalii

CHEMAŢI SĂ-ŞI RIDICE MĂŞTILE

Direcția de Asistenta Sociala Rm. Sărat continuă distribuirea mastilor de protectie acordate gratuit in urma unei ordonante de Guvern. Astfel, beneficiarii de ajutor social, de alocatie de sustinere a familiei, persoanele cu handicap și pensionarii cu pensia minima de 704 lei primesc cate un set de 50 de masti pentru fiecare persoana. Reprezentanţii Direcției de Asistență Socială Rm. Sărat fac un nou apel la cei îndreptăţiţi să primească gratuit cele 50 de măşti de protecţie să se prezinte la sediul instituţiei  şi să le ridice. Măstile de protecție se ridică…

Detalii

 „TINUTUL BUZĂULUI”, GEOPARC UNESCO

Geoparcul „Ținutul Buzăului” va fi propus în Rețeaua Globală a Geoparcurilor protejate UNESCO. Anunțul a fost făcut de către președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu, la TV Sud Est. Luna viitoare, specialiștii Consiliului Județean, împreună cu cei ai Universității București, parteneri de 13 ani în acest proiect, vor depune documentația necesară pentru ca geoparcul să fie recunoscut internațional. „Ținutul Buzăului” include o zonă care cuprinde 18 comune din zona de deal și munte din nord-vestul județului Buzău, fiind o zonă complet rurală cu circa 50.000 de locuitori. Geoparcul poate…

Detalii