EVENIMENT DEDICAT PĂRINȚILOR SINGURI

Eveniment special, organizat, în weekend, la Iași. Este vorba despre cea de-a 3-a ediție a evenimentului caritabil „Împreună în Timp”, o inițiativă socio-culturală a Asociației POT SĂ AJUT, în parteneriat cu o importantă instituție financiară din România. „Împreună în Timp”, face parte din programul „Invizibilii”, și va fi dedicat, de această dată, familiilor monoparentale din județele Iași, Vaslui, Neamț și Suceava. Evenimentul va avea loc, duminică, 10 noiembrie, începând cu ora 15:00, în Sala Unirii a Ateneului Național din Iași (fostul cinema Victoria), accesul la eveniment fiind gratuit și permis…

Detalii

„ÎMPREUNĂ ÎN TIMP” – EVENIMENT CARITABIL PENTRU FAMILIILE MONOPARENTALE

COMUNICAT DE PRESĂ „ÎMPREUNĂ ÎN TIMP” – EVENIMENT CARITABIL PENTRU FAMILIILE MONOPARENTALE O inițiativă pentru educație și socioculturală marca Asociația POT SĂ AJUT, cu sprijinul Asociației Provident pentru Educație și Provident Financial România Iași, Sala Unirii a Ateneului Național, Piața Unirii nr.5 10 noiembrie 2024, ora 15:00 Asociația POT SĂ AJUT, cu sprijinul Asociației Provident pentru Educație și Provident Financial România, anunță cea de a 3-a ediție a evenimentului caritabil „Împreună în Timp”, o acțiune pentru familiile monoparentale din județele Iași, Vaslui, Neamț și Suceava. Evenimentul va avea loc pe…

Detalii

,,ÎMPREUNĂ ÎN TIMP”, UN EVENIMENT INTERGENERAȚIONAL DEDICAT FAMILIILOR MONOPARENTALE DIN JUDEȚELE GALAȚI ȘI BRĂILA

COMUNICAT DE PRESĂ O inițiativă caritabilă marca Asociația POT SĂ AJUT, cu sprijinul Asociației Provident pentru Educație și Provident Financial România   Galați, Casa de Cultură a Sindicatelor, Str. Brăilei nr.134 1 iunie 2024, ora 12:00 Context: În România sunt peste 300.000 de familii monoparentale, iar părinții singuri resimt o presiune foarte mare de timp: sunt stresați că nu sunt suficient de mult alături de copiii lor, dar, în același timp, au nevoie să fie integrați pe piața muncii cu normă întreagă pentru a face față cheltuielilor. Astfel, principala provocare…

Detalii

,,ÎMPREUNĂ ÎN TIMP”, UN SPECTACOL INTERACTIV DEDICAT EXCLUSIV FAMILIILOR MONOPARENTALE DIN JUDEȚUL SIBIU

O inițiativă caritabilă marca Asociația POT SĂ AJUT, cu sprijinul Asociației Provident pentru Educație  Evenimentul caritabil are loc la Centrul Cultural ”Ion Besoiu” Sibiu, pe data de 1 iunie 2023, ora 16:00   Asociația POT SĂ AJUT, în parteneriat cu Asociația Provident pentru Educație, continuă seria acțiunilor umanitare, de data aceasta vizând în exclusivitate familiile monoparentale din județul Sibiu. Spectacolul intergenerațional „Împreună în timp” este o inițiativă caritabilă destinată atât copiilor, cât și părinților sau bunicilor acestora. Evenimentul va fi o experiență interactivă cu totul aparte pentru public, invitat special…

Detalii