Codul portocaliu de ploi abundente anunțat de meteorologi în județul Buzău nu a creat probleme la Rm. Sărat. Potrivit autorităților locale, cetățenii nu au sesizat la situații majore care să presupună intervenția utilajelor. Cu excepția a câtorva străzi, unde sistemul de canalizare nu a făcut față precipitațiilor căzute, noaptea a fost una liniștită. Echipele au intervenit în Părculețul de la Piața Centrală, unde un arbore a fost doborât de vânt, dar și în parcarea din fața Stadionului Municipal. Comitetul Local pentru Situații de Urgență s-a întrunit, ieri, într-o ședința în…
DetaliiEtichetă: cod portocaliu
GRINDINĂ ÎN ZONA DE MUNTE
Și zona de munte a județului Buzău a fost lovită de fenomene severe, marți după-amiază, când meteorologii au emis un cod portocaliu pentru localitățile Nehoiu, Lopătari, Gura Teghii, Brăești, Colți și Bozioru. A plouat serios și a căzut grindină de dimensiuni mari și medii, provocând probleme în grădinile localnicilor. Potopul a început în jurul orei 18.00, atunci când s-au semnalat descărcări electrice și vijelie, urmate de ploi torențiale și de căderi de grindină de dimensiuni medii și mari. Una dintre zonele afectate a fost comuna Lopătari. În mai multe sate,…
DetaliiPRIMA NINSOARE, PRIMELE PROBLEME
Codul portocaliu de vreme rea, anunțat pentru județul Buzău, în weekend, a creat mari neplăceri mai ales în zona de munte, unde zăpada a fost viscolită. În zonele înalte a nins abundent, iar stratul de zăpadă a depășit zece centimetri. Cele mai mari probleme au fost la limita cu județul Vrancea, unde viscolul a creat mari probleme, sâmbătă după-amiază. În comuna Bisoca, mai mulți șoferi au rămas blocați în zăpadă. O mașină înțepenită în troiene pe șoseaua spre Vintileasca a fost scoasă din nămeți de un alt autoturism. Tot la…
DetaliiPROBLEME LA PRIMA NINSOARE
A fost un weekend de coșmar, atât pentru șoferi, cât și pentru autoritățile din Buzău, la prima ninsoare din acest an, dar și din această iarnă. Încă de vineri, ninsoarea abundentă, dar și vântul care a depășit la rafală 50 de kilometri pe oră au troienit zăpada și aproape 50 de autovehicule au rămas blocate în nămeți. Printre ele, mai multe microbuze cu muncitori, un autobuz şi mai multe autoturisme. Șoferii rămași cu mașinile în zăpadă au acuzat autoritățile că nu și-au făcut treaba. Mai multe echipe din cadrul Consiliului…
DetaliiDrumuri închise sâmbătă dimineată
Sâmbătă dimineața la nivelul județului Buzău sunt trei drumuri naționale și mai multe drumuri județene închise din cauza condițiilor meteo. Centrul Infotrafic a anunţat că traficul a fost oprit pe următoarele drumuri naţionale : DN 2 Căldăruşeanca – Râmnicu Sărat, DN 22 Râmnicu Sărat – Brăila, DN 2C Costeşti – Padina. Totadată, au fost impuse si restricții de tonaj. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a comunicat că pe DN 10, în zona Hanului Ciuta, se circulă doar pe sensul Buzău – Nehoiu. Autoritățile locale au informat că sâmbătă dimineața, la ora…
DetaliiProbleme după prima ninsoare! Iar suntem nepregătiți!
Prima ninsoare la Buzău, primele probleme. Se repetă parcă, scenariul din fiecare an cu autoritățile prinse pe picior greșit, cu drumurile blocate, cu șoferii nemulțumiți și cu reacții întârziate din partea celor care trebuie să se ocupe de dezăpezire. Deja de vineri seară au apărut blocate la nivelul județului, fiind circulația interzisă pe două drumuri naționale și treisprezece drumuri județene . afectate de viscol. Autoritățile locale au anunțat drumurile închise total Costești – Smeeni – Pogoanele – Padina și Rm. Sărat – Băile – Jud. Brăila. O problemă a fost la ieșirea…
DetaliiSUB COD PORTOCALIU DE VISCOL
Viscolul anunțat de meteorologi s-a abătut, astăzi, cu furie peste județul Buzău. A nins abundent încă din zori zilei, iar vântul puternic și depunerile de zăpadă au îngreunat traficul rutier pe majoritatea drumurilor din județ. Primele probleme au apărut dimineață, pe drumul European 85, unde traficul între Râmnicu Sărat și Buzău s-a desfășurat dirijat pe un singur fir, după ce două autotrenuri au derapat. Meteorologii avertizează că ninsorile abundente vor continua în sudul României. Nu mai puțin de 25 de judeţe sunt vizate până sâmbătă seara de viscol și intensificari ale…
Detalii