Criza generată de coronavirus se adâncește în județul Buzău. La mai puțin de o săptămână după introducerea în carantină a cartierului Poștă din municipiul Buzău, autorităţile au izolat, vineri noaptea, și satul Râmnicelu, de lângă Râmnicu Sărat. Asta, după ce reprezentanţii DSP Buzău au depistat un focar de Covid19 la o familie formată din șapte membri. Zeci de poliţişti, jandarmi și militari au format filtre pe drumurile care leagă Râmnicelu de celelalte localităţi şi au început patrulările în jurul satului. Odată cu plasarea satului în carantină, a fost închis și…
DetaliiEtichetă: carantina
VIAȚA ÎN CARANTINĂ
Viața merge mai departe în cartierul Poștă, din municipiul Buzău, zonă în care a fost instituită carantină timp de două săptămâni. Pentru că în cartier nu există niciun bancomat, de ieri agenții poștali au început să distribuie oamenilor pensiile și alte drepturi financiare. Poștașii au purtat echipamente de protecție, banii au fost distribuiți în plicuri, iar la ieșirea din zona de carantină au urmat procedurile stabilite pentru dezinfectare. Locuitorii din cartierul Poștă se adaptează din ce în ce mai bine restricțiilor impuse de autorități. În puținele magazine din cartier, oamenii…
DetaliiSE ÎNMULȚESC CAZURILE DE COVID
Creștere alarmantă a numărului de cazuri de COVID 19 în municipiul Buzău. Încă patru cazuri de infectare cu noul coronavirus au fost raportate, ieri seară, de autoritățile de sănătate publică. Este vorba despre doi minori și doi adulți, toți patru contacți ai bărbatului de 41 de ani care a contractat noul coronavirus, de Paște, după ce a mers în vizită la rude, în Urziceni, iar acolo a ajuns și socrul său din Bărbulești, ulterior diagnosticat cu infecție cu coronavirus. Cei 4 buzoieni depistați recent cu COVID locuiesc în cartierul Dorobanţi şi…
DetaliiRESTRICȚII DURE ÎN CARTIERUL POȘTĂ
Autoritățile au impus restricții dure în cartierul Poștă din municipiul Buzău, care de ieri se află în carantină, după ce 19 persoane din zonă au fost disgnosticate cu noul coronavirus. Timp de două săptămâni, cei apoximativ 2.000 de locuitori ai cartierului vor trebui să poarte în permanență măști de protecție. De asemenea Prefectura Buzău a interzis vizitele și reuniunile de familie. Totodată, persoanele care au domiciliul sau reşedinţa în zona carantinată şi au afecţiuni cronice pot solicita medicului de familie prescripţie medicală on-line către cea mai apropiată farmacie din zona…
DetaliiMĂSURI ÎN CARANTINĂ
De ieri seară, nu se mai intră și nu se mai iese din cartierul Poștă, din Buzău, aflat în carantină totală pentru 14 zile, după diagnosticarea cu COVID a 20 de persoane. Excepție fac mașinile de aprovizionare cu alimente, utilitățile – în caz de avarie – și ambulanțele. În cadrul ședinței de astăzi a Comitetului Local pentru Situații de Urgență, Primăria Buzău a dispus montarea unor covorașe impregnate cu dezinfectant în toate zonele de acces, atât la intrarea, cât și la ieșirea din cartier. Acestea vor fi amplasate și la…
DetaliiINTERNAȚI SUB TRATAMENT
Cei 12 pacienți depistați cu COVID 19 în cartierul Poștă din Buzău și transferați la Spitalul Municipal Râmnicu se simt relativ bine. Managerului unității medicale din Râmnicu Sărat, Adrian Danielescu, spune că starea noilor pacienți este destul de bună, 8 dintre aceștia prezentând simptome specifice virusului. Cei 12 pacienti, toți adulți, au fost din nou investigati, iar în cursul zilei de astăzi au primit si tratamentul necesar. Pentru a face față noului val de pacienti, la Spitalul Municipal din Râmnicu Sărat a fost detașat, de la Buzău, și un medic…
DetaliiCARANTINĂ ÎN FOCAR
Cartierul Poștă din municipiul Buzău a intrat în carantină pentru următoarele două săptămâni. Autoritățile au luat această măsură după ce 19 localnici au fost testaţi pozitiv cu COVID-19. Aceștia sunt rudele unui bărbat de 41 de ani care, de Paște, a mers în Ialomiţa pentru a-și vizita rudele. Acesta a contractat virusul de la socrul său, care a fost confirmat cu Coronavirus câteva zile mai târziu. Buzoianul a fost transportat la Institutul ,,Victor Babeş” din Capitală. Ulterior, toate rudele acestuia au fost plasate în izolare la domiciliu şi le-au fost…
DetaliiÎNCĂ DOUĂ CAZURI
Județul Buzău are două noi cazuri confirmate cu COVID-19. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 36 de ani și o femeie de 19 ani, socru si noră. Aceștia se aflau într-un centru de carantină din județ, după ce au sosit din Anglia, și, pentru că au prezentat simptome ușoare specifice infecției cu coronavirus, au fost testați. Rezultatele testelor au fost pozitive. Pacientii au fost transferati la Spitalul Municipal Rm. Sărat. Starea lor de sanatate este buna si li se administreaza tratament specific COVID-19. Pe parcusul zilei de astăzi,…
DetaliiCONTROALE DE PAȘTE
Potrivit datelor furnizate, astăzi, de către Grupul de comunicare strategică, în județul Buzău, se află în carantină un număr de 294 de persoane. Pentru alte 125 de persoane a fost luată măsura izolării la domiciliu. În ultimele 3 zile, 375 de jandarmi buzoieni și din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Ploiești au acționat pentru îndeplinirea misiunilor specifice stării de urgență, fiind desfășurate activități de menținere a ordinii publice în sistem integrat, acțiuni cu efective mărite, asigurarea ordinii publice în zona centrelor de carantină, însoțirea transporturilor cu persoane pentru carantină sau asigurarea…
DetaliiTOT MAI MULTE AMENZI
Potrivit datelor furnizate, astăzi, de către Grupul de comunicare strategică, în județul Buzău, se află în carantină un număr de 498 de persoane. Pentru alte 202 de persoane a fost luată măsura izolării la domiciliu. În ultimele 24 de ore, peste 100 de jandarmi buzoieni, sprijiniți de colegii din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Ploiești au fost implicați, la nivel județean, în misiuni pentru aplicarea măsurilor de prevenire a răspândirii COVID-19. În acest context, jandarmii au executat misiuni pentru asigurarea măsurilor de ordine publică în zona locațiilor de carantină. În urma…
Detalii