S-a dat oficial ordinul de începere a lucrărilor de modernizare a șoselei spre Vulcanii Noroioși, care cuprinde drumurile județene 102F și 220A. Consiliul Județean Buzău a aprobat în faza finală ultimii indicatori ai investiției și a emis autorizația de construire. Modernizarea șoselei este doar primul pas dintr-un plan mult mai amplu. Conducerea Consiliului Județean Buzău privește deja spre viitor și dorește ca rezervația naturală să treacă integral în administrarea județului pentru a putea fi valorificată corect. Șantierul deschis astăzi va dura 3 ani. Șeful administrației județene, Marcel Ciolacu, spune că…
Read MoreEtichetă: proiect
REÎNTORȘI ACASĂ
Emoții, zâmbete și îmbrățișări, ieri, la Râmnicu Sărat, cu ocazia celei de-a XII-a ediții a evenimentului ,,Râmniceni la ei acasă”. Bucuria revederii locurilor natale și a foștilor colegi sau prieteni a cuprins zeci de râmniceni, reîntorși acasă din toate colțurile țării. Ei s-au întâlnit în Sala Mare a Primăriei, iar organizatorii au reușit să le ofere, și anul acesta, momente de neuitat. Pe parcursul zilei, invitații au avut parte de o vizită în comuna Jitia, din fostul județ Râmnicu Sărat, iar surprizele au continuat pe tot parcursul serii. Inițiatoarea evenimentului,…
Read MoreMUTAȚI PE BANI EUROPENI!
Activitatea Consiliului Județean Buzău se va muta, foarte probabil, de anul viitor, într-un sediu complet modernizat. Lucrările de reabilitare ale imobilului situat în vecinătatea actualei clădiri de pe Bulevardul Nicolae Bălcescu sunt în plină desfășurare. Proiectul reprezintă o investiție majoră, din fonduri europene, cu o valoare totală de aproape 3 milioane de euro. Termenul inițial de finalizare a fost însă decalat. Președintele Consiliului Județean, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit recent cu constructorii și le-a cerut ferm să accelereze ritmul lucrărilor pe șantier. Șefii Consiliului Județean Buzău spun că noua clădire este…
Read MoreBANI EUROPENI PENTRU PROIECTE SOCIALE
Patru proiecte cu miză socială au primit, recent, undă verde din partea Consiliului Local Rm. Sărat. Poiectele urmăresc atragerea de fonduri europene pentru dezvoltarea serviciilor sociale, îmbunătățirea condițiilor de locuire și modernizarea infrastructurii educaționale destinate persoanelor vulnerabile din municipiu. Consilul Local a aprobat documentațiile tehnico-economice pentru construirea unui Centru de zi pentru persoanele vârstnice/ defavorizate sau cu handicap, dar și construirea de locuințe sociale pentru persoanele care trăiesc în locuințe individuale sau adăposturi improvizate, inclusiv a celor cu dizabilități și aparținând etniei rome. De asemenea, Consiliul Local a aprobat și…
Read MoreTRASEU DE OCOLIRE… PRIN PĂDURE
Oamenii s-au bucurat degeaba de modernizarea unuia dintre cele mai pitorești drumuri din județul Buzău. Vorbim despre Trans-Cislău, un tronson proaspăt asfaltat, în care s-au pompat sume uriașe de bani. Pe hârtie, proiectul a fost un succes; în teren însă … a fost doar o iluzie care a durat până la prima furtună. La primele ploi mai serioase, șoseaua nouă s-a rupt în bucăți, demonstrând că investiția a fost complet măcinată de instabilitatea versanților, trecuți cu vederea, se pare, în faza de execuție. În loc să vedem utilaje care refac…
Read MoreSELECTARE CU… IGNORARE
Deși colectarea separată este obligatorie prin lege încă din anul 2019, realitatea de la platformele de gunoi dintre blocuri arată că regulile sunt ignorate complet. Containerele speciale pentru plastic, hârtie, sticlă și resturi menajere devin adesea depozite comune de deșeuri amestecate. Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, susține că mentalitatea oamenilor rămâne principala barieră în calea unui oraș curat. Datele arată că municipiul Buzău generează peste 40% din cantitatea totală de deșeuri din județ, efect direct al densității mari a populației și urmare a activităților economice intense. Cum sancțiunile nu au…
Read MoreMEGA-FALEZĂ?
Buzăul va avea o faleză ca la mare chiar pe malul râului. Este visul de aproape 200 milioane de euro, din bani europeni, al Primăriei Buzău, care începe să prindă contur odată cu finalizarea studiului de fezabilitate pentru noul drum ,,Orbital” de către o firmă spaniolă. Ibericii au stabilit traseul optim al Orbitalului precum și soluțiile tehnice alese în zonele cele mai dificile. Într-o ședință fulger, Consiliul Local Municipal a adoptat studiul de fezabilitate pe trei tronsoane din acestă șosea de centură, în lungime de 13 kilometri, dar nu înainte…
Read MoreFĂRĂ PĂCĂNELE ÎN BUZĂU!
Buzăul a devenit orașul interzis jocurilor de noroc. Într-o ședință de Consiliu Local Municipal marcată de scântei și acuzații de plagiat politic, aleșii au decis soarta celor peste 300 locații în care buzoienii își lăsau agoniseala. Măsura este una fără precedent prin duritatea ei, deoarece nici măcar în agențiile Loteriei Române nu vor mai funcționa păcănele. Consilierii municipali din Buzău au avut de ales între patru proiecte de hotărâre propuse de AUR, SOS, USR și PSD. Deși toate vizează eliminarea jocurilor de noroc, miza reală a fost cine își va…
Read MoreBUGETUL, O PROBLEMĂ MAJORĂ
În lipsa unui buget național aprobat, administrațiile locale nu pot decât să spere că vor primi totuși bani de la Guvern. Este și cazul Primăriei Buzău, care se află într-o situație delicată la început de an. Autoritățile spun că nu se prea pot baza pe încasările la bugetul local din taxele și impozitele achitate de către buzoieni, pentru că o parte din această sumă va ajunge la stat. Reprezentanții Primăriei nu știu nici ce procent va mai rămâne în vistieria administrației locale după împărțirea banilor. Primarul Constantin Toma spune că…
Read MoreIDEI PENTRU O ȘCOALĂ PE GUSTUL LOR
În loc să primească soluții gata făcute, liceenii buzoieni au fost ei înșiși arhitecții schimbării. Ei au identificat nevoile colegilor, au generat idei, le-au prezentat și, cel mai important, le-au și implementat. Experiența a avut loc în cadrul proiectului „Reimagine Education – Să ne reimaginăm educația”, implementat de Federația „Coaliția pentru Educație” și cofinanțat de Uniunea Europeană prin programul Erasmus+. Proiectul s-a desfășurat în perioada aprilie 2025 și februarie 2026, și a implicat peste 300 de elevi din opt licee din județul Buzău. Ideea proiectului a pornit de la un…
Read More