Construirea la Buzău a unui campus universitar este imperios necesară, iar investiția trebuie demarată cât mai repede. Este mesajul transmis de primarul Constantin Toma reprezentantului firmei care se va ocupa de proiectarea acestui complex universitar destinat învățământului dual. Graba demarării acestui proiect este justificată de riscul pierderii fondurilor europene obținute prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Conform cerințelor stricte de la Bruxelles, pentru ca un proiect derulat prin PNRR să fie considerat în grafic, stadiul de implementare a acestuia trebuie să fie de cel puțin 50%. Proiectul obiectivului de…
DetaliiEtichetă: constructor
LICITAȚIE FINALIZATĂ
După ani de contestații și de amânări, licitația pentru desemnarea constructorului care va reabilita drumul către Vulcanii Noroioși a fost în sfârșit finalizată. Președintele Consiliului Județean Buzău, Lucian Romașcanu, a anunțat că a fost desemnat un câștigător, care a venit cu un cost redus al lucrărilor pentru acest tronson. Conducerea Consiliului Județean Buzău a primit asigurări de la constructor că tronsonul ar putea fi finalizat mult mai devreme decât termenul propus inițial. Reabilitarea drumului județean ce duce spre Vulcanii Noroioși ar urma să se finalizeze în decursul a aproximativ 4…
DetaliiGATA ÎN ACEST AN?
Cimitirul municipal, proiect demarat de Primăria Buzău, ca urmare a crizei locurilor de veci din oraș, ar putea fi finalizat în septembrie sau chiar în august. Anunțul a fost făcut de primarul Constantin Toma, care precizează că, deși termenul de execuție ar fi primăvara anului viitor, noul cimitir va fi gata în acest an. Există însă ceva emoții privind respectarea acestui termen. Deși administrația locală este cu plățile la zi, constructorul se confruntă cu ceva probleme financiare. Aflat în vecinătatea cartierului Micro XIV, noul cimitir, care dispune de 5,7 hectare…
DetaliiPE AUTOSTRADĂ, SPRE BUCUREȘTI
O nouă veste bună pentru buzoieni. Pe 15 decembrie șoferii vor putea merge pe autostradă și spre București! Constructorii de pe primele două loturi ale autostrăzii Pșloiești-Buzău, vor să deschidă peste două săptămâni ambele loturi, Dumbrava – Mizil și Mizil – Stâlpu. Deschiderea autostrăzii A7, de la Buzău spre Ploiești, și București va însemna însă închiderea temporară a trei drumuri județene și impunerea unor restricții, la podurile peste râurile Sărata și Cricovul Sărat, unde se va circula o lună pe o singură bandă. Chiar și așa, de sărbători, buzoienii vor…
DetaliiOPTIMIȘTI ÎN PRIVINȚA LUCRĂRILOR
Unele lucrări, pe cele trei loturi ale Autostrăzii Ploiești- Buzău, în lungime totală de 63,25 km, ar putea fi finalizate înainte de termen. Este părerea ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, care a efectuat, recent, împreună cu directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Cristian Pistol, o nouă inspecție pe șantierele Autostrăzii Moldovei. Pe lotul 1, între Dumbrava și Mizil, tronson în lungime de 21 km, s-a ajuns la un stadiu fizic al lucrărilor de 67%. Pe acest lot, s-a așternut deja asfalt pe aproximativ 14 km, iar, în…
DetaliiO NOUĂ PROMISIUNE…
Au trecut aproape patru ani de la deschiderea șantierului de la clădirea Colegiului „Mihai Eminescu” din Buzău, iar liceul încă nu este pregătit să-și reprimească elevii și profesorii. Lucrările ar fi trebuit să fie finalizate în nici doi ani, dar o serie de probleme au condus la întârzieri mari. Recent, constructorul a dat, în sfârșit, o veste bună: va finaliza lucrările la clădirea istorică a Colegiului ,,Eminescu” până la jumătatea lunii iunie… a acestui an. Nimeni nu are, însă, garanția că, după patru ani, elevii de la ,,Eminescu” vor reveni…
DetaliiREVIN LA COLEGIUL EMINESCU?
Reabilitarea clădirii Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Buzău va mai dura cel puțin până la jumătatea acestui an. Anunțul aparține primarului Constantin Toma, după ce constructorul a amânat de mai multe ori termenul de finalizare a lucrărilor. Dacă inițial, firma anunțase că va încheia lucrările până la sfârșitul lunii noiembrie 2022, ulterior a avansat un nou termen, luna decembrie 2022, pe care, de asemenea, nu l-a respectat. Edilul Buzăului, Constantin Toma, speră, totuși, că nu va mai interveni nicio problemă, astfel încât, imobilul să fie finalizat și predat, cât mai…
DetaliiLUCRĂRI NEFINALIZATE NICI DUPĂ 4 ANI
Știm când au început, dar nu e deloc cert când vor fi gata! Este vorba despre lucrările de modernizare a drumului județean 203K, tronsonul Mărăcineni – Podu Muncii, lung de 27 de kilometri. Demarate exact acum patru ani, lucrările ar fi trebuit să fie încheiate cel târziu în luna aprilie, 2021. Din păcate, termenul până la care lucrările trebuiau finalizate a fost decalat de mai multe ori, în urma unor probleme apărute pe parcurs, din cauza erorilor de proiectare și a unor lucrări de calitate jalnică, care au necesitat intervenții…
DetaliiLUCRĂRI DEMARATE
A început primul proiect cu fonduri europene de modenizare și reabilitare a străzilor în municipiul Râmnicu Sărat. Constructorii au turnat primul strat de asfalt în cartierul Anghel Saligny. Lucrări de infrastructură au început și pe strada Costieni. Aici au apărut însă anumite probleme tehnice în ceea ce privește stabilizarea solului. Reprezentanții Primăriei Rm. Sărat fac apel la cetățeni pentru a manifesta înțelegere în perioada următoare față de modul în care se va desfășura traficul, în zonele în care se efectuează lucrările.
DetaliiBLOC A.N.L., PÂNĂ LA FINALUL ANULUI
Un nou imobil se va ridica, la Râmnicu Sărat, în cartierul Costieni, la limita cu Alecu Bagdat. Este vorba despre un bloc care se va construi prin Agenția Națională de Locuințe. Autoritățile speră ca investiția să fie finalizată, până la sfârșitul anului. În aceeași zonă, autoritățile din Rm. Sărat construiesc și două blocuri sociale. În municipiul Râmnicu Sărat, în Zona Industrială, mai sunt construite două blocuri prin ANL.
Detalii