Patru proiecte cu miză socială au primit, recent, undă verde din partea Consiliului Local Rm. Sărat. Poiectele urmăresc atragerea de fonduri europene pentru dezvoltarea serviciilor sociale, îmbunătățirea condițiilor de locuire și modernizarea infrastructurii educaționale destinate persoanelor vulnerabile din municipiu. Consilul Local a aprobat documentațiile tehnico-economice pentru construirea unui Centru de zi pentru persoanele vârstnice/ defavorizate sau cu handicap, dar și construirea de locuințe sociale pentru persoanele care trăiesc în locuințe individuale sau adăposturi improvizate, inclusiv a celor cu dizabilități și aparținând etniei rome. De asemenea, Consiliul Local a aprobat și documentația tehnico-economică pentru modernizarea infrastructurii educaționale prin reabilitarea și extinderea unui corp de clădire, dar și amenajarea de spații educaționale în aer liber. Toate investițiile se vor derula în cadrul proiectului „Nicio șansă pierdută” Educație și incluziune prin abordare multifond Râmnicu Sărat, care va fi depus pentru finanțare prin Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021–2027. Totodată, consilierii locali au votat și aprobarea cheltuielilor pentru acest proiect.
În cadrul proiectului „Nicio șansă pierdută”, municipiul Râmnicu Sărat este lider de proiect, iar Direcția de Asistență Socială Râmnicu Sărat și Liceul Tehnologic Economic „Elina Matei Basarab” sunt parteneri.
