DEȘEURI CU IZ PENAL

Dosare penale și amenzi uriașe la mai multe firme buzoiene din Cochirleanca și Pătârlagele, pentru nereguli privind deşeurile periculoase. Sunt urmările unei acțiuni comune ale comisarilor Gărzii de Mediu Buzău și polițiștilor. În timpul controalelor, oamenii legii au descoperit că patronul unui service auto din localitatea Boboc, din comuna Cochirleanca, de 32 de ani, nu deţinea autorizaţie de mediu şi nu avea încheiat un contract în vederea eliminării deşeurilor periculoase. Pe o suprafaţă întinsă, exploatată de societatea verificată, au fost găsite circa 280 de autovehicule scoase din uz, în diferite stadii de dezmembrare, 50 dintre acestea amplasate pe o platformă betonată, iar restul direct pe sol, prezentând scurgeri de lichide pe sol. De asemenea, s-au mai descoperit aproximativ 350 de tone de deşeuri, aproximativ 570 de litri de ulei uzat și 300 de kilograme de deșeuri periculoase și 7 acumulatori auto.

Și în zona Pătârlagele, polițiștii și comisarii Gărzii de Mediu  au descoperit într-o livadă deținută de un bărbat de 34 de ani, 45 de autovehicule, o mare parte scoase din uz, în diferite stadii de dezmembrare, precum și 3 mașini de spălat și 2 frigidere dezafectate, totalizând 15 tone de deșeuri metalice și 40 de radiatoare pentru răcire și intercoolere de climatizare.

La finalul acțiunii, polițiștii au aplicat 3 amenzi în valoare de 57.500 lei și au impus măsuri de remediere a deficiențelor constatate.

Related posts