BANI EUROPENI PENTRU PARCĂRI „PARK-AND-RIDE”

Realizarea unor parcări de tip “Park-and-Ride” în municipiul Buzău intră în linie dreaptă. Spătămâna trecută, Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației a semnat contractul de finanțare a proiectului cu o valoare de aproximativ 13 milioane de lei, bani din fonduri europene. Investiția ar urma să demareze chiar în această toamnă, prima parcare urmând a se realiza la ieșire din municipiu spre Ploiești, în zona poligonului auto. Odată aprobată finanțarea, autoritățile locale vor putea trece la pasul următor. Săptămâna viitoare, Primăria Buzău va face primele demersuri în vederea organizării licitației pentru…

Detalii

ORAȘ SUB APE

A fost potop în această dimineață în municipiul Buzău. În numai câteva zeci de minute, ploaia torențială a provocat inundații pe mai multe străzi ale orașului. Ca de fiecare dată, de vină a fost sistemul de canalizare subdimensionat, care nu a putut prelua cantitățile uriașe de apă. Bălțile formate au cauzat, din nou, probleme, și sub podul din Bariera Brăilei. În Zona Industrială a orasului Buzău, apa acumulată pe străzi a îngreunat traficul rutier. La fel s-a întâmplat și pe strada Nicolae Titulescu, în dreptul clădirii Prefecturii. Și pe strada…

Detalii

LUCRĂRI DE MODERNIZARE LA ȘCOALA NR. 11

Școala gimnazială nr. 11, cea mai mare unitate de învățământ din orașul Buzău, va deveni prima școală din România sută la sută „verde”. Lucrările de modernizare a unității de învățământ au început deja, iar în acest moment, se execută reabilitarea termică a clădirii. Din aceast an, la Școala nr. 11, energia electrică va fi furnizată cu ajutorul panourilor solare iar apa meteorică va fi colectată și va fi utilizată pentru alimentarea toaletelor. În această perioadă, în incinta școlii de pe strada Chiristigii se amenajează și o seră de legume. Potrivit…

Detalii

INVITAȚIE LA TEATRU

După o perioadă de inactivitate de 8 luni, Teatrul “George Ciprian” le pregătește buzoienilor o nouă stagiune. Debutul va avea loc sâmbătă seară, de la ora 18.00, când iubitorii teatrului vor putea urmări spectacolul “Faza Lungă”, în regia lui Octavian Jighirgiu, o comedie a cărei premieră a avut loc la începutul anului. Programul lunii octombrie include alte două spectacole: „O noapte furtunoasă”, de I.L. Caragiale, și „Omul cu mârțoaga”, de George Ciprian. Spectacolele puse în scenă vor fi adaptate regulilor impuse de autoritățile sanitare, în contextul pandemiei de COVID-19. Biletele…

Detalii

CONTINUĂ REABILITAREA TERMICĂ A BLOCURILOR

Primăria Buzău continuă reabilitarea termică a blocurilor, cu bani europeni și guvernamentali.  Într-o primă etapă, anul trecut și începutul lui 2020, în municipiul Buzău s-au reabilitat termic 7 blocuri, patru din cartierul Micro III, două, în Zona Industrială, iar altul, în centru, pe bulevardul Unirii. În acest moment, se află în reabilitare alte 8 blocuri. Municipalitatea buzoiană are în pregătire și o a treia etapă, cu mai multe blocuri care vor fi reabilitate cu fonduri europene și guvernamentale. Reabilitarea termică presupune înlocuirea tâmplăriei exterioare, inclusiv a celei aferente accesului în…

Detalii

12 NOI CAZURI

Evoluție oarecum constantă a numărului de cazuri de îmbolnăviri cu coronavirus, în județul Buzău, în weekend. Potrivit Direcției de Sănătate Publică, în ultimele 24 de ore, în  județ au fost confirmate 12 de cazuri noi de COVID 19, 4 pacienți fiind testați și diagnosticați într-un laborator privat, iar un pacient într-un laborator privat din alt județ. Cei 12 pacienți nou confirmați au vârste cuprinse între 16 și 71 de ani. Deoarece, în județul Buzău, toate paturile destinate internării bolnavilor cu Covid sunt ocupate, un număr de 25 pacienți confirmați pozitiv,…

Detalii

VOTUL CANDIDATILOR

Candidatii pentru Primaria Buzau si pentru Consiliulul Judetean au venit in mare parte la urne de dimineata. Toti au votat la sectia de care apartin, fie singuri, fie insotiti de membrii familiei. Cel mai grabit candidat la Primăria Buzău a fost liberalul Adrian Zoican. El și-a exprimat votul la Școala numărul 12. De dimineață a venit la urne și social-democratul Constantin Toma. Acesta a votat la Liceul de Arte din Buzau impreuna cu sotia. Constantin Toma a fost însoțit la secția de votare de președintele PSD, deputatul Marcel Ciolacu, și…

Detalii

ARENA DE ATLETISM, ÎN LINIE DREAPTĂ

Veste bună pentru iubitorii de atletism din Buzău, amatori sau profesionişti. Lucrările la stadionul de atletism din municipiu au intrat în linie dreaptă. Astăzi, la arena de atletism, a avut loc o întâlnire la care au participat reprezentanți ai Primăriei Buzău, ai constructorului, oficiali ai tuturor cluburilor sportive din municipiu, dar și atleți și antrenori de atletism. Autoritățile buzoiene au anunțatt că noul obiectiv va fi deschis publicului larg începând de luna viitoare. Sprintera Marina Baboi, atletul buzoian numărul 1 în ultimii ani, consideră că este visul oricărui atlet să…

Detalii

PANICĂ LA IEȘIREA DIN BUZĂU

Momente de panică astăzi dimineață în apropiere de municipiul Buzău. O cisternă încărcată cu o substanţă puternic volatilă s-a răsturnat, la ieşirea din oraș spre Ploiești, la intersecţia dintre Drumul Național 2 cu Drumul Național 1B. Cisterna transporta 24 de tone de diluant și era condusă de o femeie 46 de ani, din Prahova. Potrivit polițiștilor de la Serviciul Rutier, șoferița a pătruns în sensul giratoriu şi s-a răsturnat. Deși nimeni nu a fost rănit, substanța din cisternă s-a scurs pe carosabil, fiind risc ridicat de explozie. Echipajele Poliției Rutiere…

Detalii

COLEGIUL „EMINESCU”, GATA ÎN 2021

La începutul anului școlar viitor, Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Buzău și-ar putea relua activitatea în clădirea de pe strada Independenței. Edilul Constantin Toma a anunțat, într-o postare video, că lucrările de reabilitare a uneia dintre cele mai vechi clădiri din orașul Buzău se vor termina, mai mult ca sigur, în prima jumătate a anului 2021. Reabilitarea clădirii Colegiului „Eminescu” – ridicată la jumătatea anilor ’20 – a început în aprilie 2019, iar firma de construcții care execută lucrarea folosește, în majoritate, muncitori indieni. Odată finalizate lucrările, se va trece…

Detalii