Primarul din Râmnicu Sărat, Sorin Cîrjan, și-a propus să realizeze, pe viitor, o analiză a evoluției municipiului. Edilul și-ar dori ca această analiză să fie făcută împreună cu foștii consilieri din toate mandatele și din toate partidele politice. Astfel, ar putea fi realizată o evaluare financiară, dar și a sarcinilor pe care trebuie să le îndeplinească instituțiile din subordinea adminsitrației publice locale. Administrația Domeniului Public, Direcția de Asistență Socială, Poliția Locală, SC TUC sunt doar câteva dintre instituțiile aflate în subordinea Primăriei și Consiliului Local Municipal Râmnicu Sărat.
DetaliiZi: 30 iunie 2025
SITUAȚIE SUB CONTROL
Situația este sub control la Spitalul Municipal Râmnicu Sărat. Este opinia reprezentanților unității medicale care au au fost invitați la cea mai recentă ședință a Consiliului Local Municipal pentru a prezenta situația spitalului. Ei spun că spitalul nu înregistrează datorii, deține materialele sanitare și stocuri de medicamente necesare pacienților. Adrian Danielescu, managerul Spitalului Municipal Râmnicu Sărat consideră că pacienții și aparținătorii acestora trebuie să fie informați despre toate dotările unității. Un lucru important îl reprezintă și faptul că cei interesați pot realiza investigații CT și RMN în cadrul unității. O…
DetaliiCAMPUS UNIVERSITAR, PE REPEDE ÎNAINTE
Construirea la Buzău a unui campus universitar este imperios necesară, iar investiția trebuie demarată cât mai repede. Este mesajul transmis de primarul Constantin Toma reprezentantului firmei care se va ocupa de proiectarea acestui complex universitar destinat învățământului dual. Graba demarării acestui proiect este justificată de riscul pierderii fondurilor europene obținute prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Conform cerințelor stricte de la Bruxelles, pentru ca un proiect derulat prin PNRR să fie considerat în grafic, stadiul de implementare a acestuia trebuie să fie de cel puțin 50%. Proiectul obiectivului de…
DetaliiȘOMAJUL MIC, EFECT DE BUMERANG?
Rata șomajului foarte scăzută, în județul Buzău, alungă investitorii. Este părerea fostului președinte al Consiliului Județean Buzău, Lucian Romașcanu, care consideră că numărul mic de șomeri are un efect de bumerang în ceea ce privește investițiile. În opinia sa, singura soluție ar fi aducerea buzoienilor plecați la muncă în străinătate. Primarul Buzăului Constantin Toma speră, însă, ca șomajul mic să nu alunge investitorii, ținând cont că persoană aptă de muncă își dorește un job mai bine plătit. În municipiul Buzău, șomajul este sub unu la sută, iar Toma este de…
Detalii