SITUAȚIE SUB CONTROL

Situația este sub control la Spitalul Municipal Râmnicu Sărat. Este opinia reprezentanților unității medicale care au  au fost invitați la cea mai recentă ședință a Consiliului Local Municipal pentru a prezenta situația spitalului. Ei spun că spitalul nu înregistrează datorii, deține materialele sanitare și stocuri de medicamente necesare pacienților. Adrian Danielescu, managerul Spitalului Municipal Râmnicu Sărat consideră că pacienții și aparținătorii acestora trebuie să fie informați despre toate dotările unității. Un lucru important îl reprezintă și faptul că cei interesați pot realiza investigații CT și RMN în cadrul unității. O…

Detalii

DEFICIT ACUTIZAT

Și în Primăria Buzău 6 angajați, care aveau decizii de pensionare emise, dar erau angajați ca funcționari publici, părăsesc instituția. Aceasta după ce, anul trecut, magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție au decis să trimită acasă pensionarii din administrația publică. Mai exact, un funcționar public care are și o decizie de pensionare nu mai poate lucra în administrație. Contractul lui de muncă încetează imediat. Reprezentanții Primăriei Buzău spun că aceste pensionări sunt o adevărată lovitură pentru administrația locală, pentru că accentuează deficitul de personal. Deficitul de personal este cauzat…

Detalii