Tragedie cumplită într-o familie din Buzău. O tânără asistentă de la Unitatea Primiri Urgențe a Spitalului Județean a murit, în această dimineață, ucisă de Covid, la un spital din Capitală, la câteva zile după ce născuse prematur. Adelina Andrei, în vârstă de 32 de ani, fusese diagnosticată cu Sars-Cov-2 în data de 21 decembrie, însă a decis să se trateze la domiciliu. Pe data de 30 decembrie, tânăra a ajuns însă la U.P.U., deoarece starea sa de sănătate se înrăutățise.
La Maternitatea Bucur din Capitală, Adelina a născut un copil de aproape 2000 de grame, fiind apoi transferată la Spitalul Pantelimon, unde starea ei de sănătate părea că se ameliorează. Din păcate, asistenta a pierdut lupta cu coronavirusul și a decedat în această dimineață.
Moartea Adelinei i-a șocat pe colegii săi din Spitalul Județean Buzău. Tânăra era angajata spitalului din 2016.