TOT MAI OBOSIȚI

Oamenii din întreaga lume caută constant soluții pentru a se simți mai odihniți, însă mulți dintre ei spun că le lipsește, în medie, o oră și 20 de minute de somn în fiecare noapte, echivalentul a 20 de zile de odihnă anual. Tulburările de somn s-au transformat într-o epidemie modernă. Spre exemplu, la nivel global, peste un sfert dintre cei chestionați, într-un raport realizat de către cercetătorii olandezi, își evaluează calitatea somnului ca fiind slabă, iar o cincime (19%) se trezesc de mai mult de două ori pe noapte, simțindu-se…

Detalii

MUTAȚI DINTR-O ȘCOALĂ ÎN ALTA

Elevii Școlii Gimnaziale ”Constantin Brâncoveanu” din Râmnicu Sărat vor învăța la Liceul Tehnologic ”Traian Săvulescu”, odată cu demararea lucrărilor de renovare a clădirii. Autoritățile speră ca până la momentul începerii lucrărilor la Școala Gimnazială ”Constantin Brâncoveanu”, să se finalizeze modernizarea Colegiului Național ”Alexandru Vlahuță”, pentru ca elevii acestei unități să se poată muta la ei acasă. Reprezentanții Primăriei Rm Sărat și-ar dori acest lucru să se întâmple în vacanța de vară, înainte de debutului anului școlar viitor. Și elevii Liceului Teoretic ”Ștefan cel Mare” vor învăța, pe viitor, într-o altă școală. Ei vor…

Detalii

MILIOANE DE EURO ,,SALVATE”

Consiliul Județean Buzău pare să fi găsit terenul necesar amplasării unei stații de sortare a gunoaielor menajere. Suprafața respectivă a fost pusă la dispoziţie de comuna Vadu Paşii. Calculele preliminare indicau o cheltuială de aproape 5.000.000 de euro de la bugetul propriu al județului Buzău. Președintele Consiliului Judeţean Buzău, Lucian Romașcanu, spune că, după identificarea terenului, urmează paşi importanţi de urmat pentru realizarea planului privind managementul deşeurilor. În acest an, președintele Consiliului Județean Buzău Lucian Romașcanu a vizitat o unitate model în Franța, unde este dezvoltată una dintre cele mai…

Detalii

DORNICI SĂ SUSȚINĂ TESTAREA CAMBRIDGE

92 de elevi pasionați de limba engleză au participat, astăzi, la Rm. Sărat, la examenul Cambridge, care s-a desfășurat la Centrul de examinare din cadrul Școlii Gimnaziale „Vasile Cristoforeanu”. Organizatorii precizează că, de la an la an, se înregistrează un număr tot mai mare de elevi dornici să susțină testarea Cambridge. Examinarea Cambridge prezintă interes, nu doar pentru tinerii din municipiul Râmnicu Sărat, ci și pentru cei din mediul rural. La probele de astăzi au participat chiar și elevi din municipiul Buzău. Într-un top național al orașelor, care ia în considerare…

Detalii