Consiliul Județean Buzău pare să fi găsit terenul necesar amplasării unei stații de sortare a gunoaielor menajere. Suprafața respectivă a fost pusă la dispoziţie de comuna Vadu Paşii. Calculele preliminare indicau o cheltuială de aproape 5.000.000 de euro de la bugetul propriu al județului Buzău.
Președintele Consiliului Judeţean Buzău, Lucian Romașcanu, spune că, după identificarea terenului, urmează paşi importanţi de urmat pentru realizarea planului privind managementul deşeurilor.
În acest an, președintele Consiliului Județean Buzău Lucian Romașcanu a vizitat o unitate model în Franța, unde este dezvoltată una dintre cele mai performante stații de sortare a gunoiului. Aceasta procesează circa 80.000 tone gunoi anual, similar județului Buzău, rămânând de dus la groapă doar maxim 10 la sută, restul fiind, fie reciclat, fie transformat în compost pentru agricultură sau în combustibil. Totul este aproape integral automatizat, iar numărul de angajați este de 18, care lucrează în două schimburi.