În fiecare zi, 9 românce sunt diagnosticate cu cancer de col uterin. Țara noastră înregistrează cea mai ridicată incidență a acestei afecțiuni din Europa și o rată de mortalitate, de trei ori mai mare decât media europeană. Cancerul de col uterin, adesea numit „ucigașul tăcut”, se înregistrează, în cele mai multe cazuri, la femeile de peste 35 de ani, însă afectate sunt și femei mult mai tinere. Și în județul Buzău, numărul femeilor diagnosticate cu această maladie este în continuă creștere. Numai anul trecut, aproximativ 80 de femei au fost diagnosticate cu acest tip de cancer. Medicii atrag atenția că boala poate fi prevenită și tratată din timp, cu ajutorul controalelor periodice și al testului Babeș-Papanicolau.
Medicii buzoieni specialiști în Obstetrică Ginecologie recomandă vaccinarea împotriva virusului papiloma uman, aceasta fiind de altfel și cea mai eficientă modalitate de a evita infecția și de a se neproteja împotriva tulpinilor acestui virus.
Persoanele care doresc să li se recolteze testul Babeș-Papaniolau pot merge oricând, în calitate de asigurat de sănătate și cu bilet de trimitere de la medicul de familie, la cabinetele de specialitate din ambulatoriul Maternității Buzău, dar și la cel din Policlinica Nicolae Titulescu. Specialiştii avertizează asupra a trei simptome pe care femeile nu ar trebui să ignore niciodată, deoarece ar putea fi un semnal de alarmă pentru un cancer de col uterin, iar depistarea precoce a acestuia le-ar putea salva viața. Menstruaţiile mai abundente, sângerarea după actul sexual, între menstruații sau după menopauză și durerea în timpul sexului sau în general, în special în partea inferioară a spatelui, pelvisului sau abdomenului inferior sunt toate simptome ale cancerului.