CONFLICT DEZAMORSAT

Criza gărzilor la secția UPU Pediatrie a Spitalului Județean Buzău pare să se fi rezolvat. Medicii pediatri au revenit asupra deciziei de a nu mai efectua gărzi, după ce au fost convinși să reia activitatea. Situația a fost dezamorsată, în urma întâlnirii avute ieri de către medici cu managerul unității medicale, Sorin Pătrașcu, directorul medical, Ștefania Manolescu, dar și cu cei doi vicepreședinți ai Consiliului Județean, Claudiu Damian și Adrian Petre. În urma discuțiilor, s-a stabilit ca, de acum înainte, pe timpul zilei, la UPU Pediatrie vor fi doi medici…

Detalii

OPTIMIST PRIVIND BUGETUL

Preocuparea politicienilor pentru viitoarele alegeri prezidențiale, pare că a lăsat în aer adoptarea bugetului național. Prevăzător, Consiliul Județean Buzău și-a schițat, totuși, în mare, propriul buget pe 2025, care ar putea acoperi cheltuielile propuse. Lucian Romașcanu evită să spună cât de îndestulător, sau nu, va fi viitorul buget, dar precizează că județul Buzău va avea banii necesari pentru continuarea proiectele demarate de fostul președinte al Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu. Necesitatea adoptării bugetului național este imperios necesară în contextul în care primăriile și consiliile județene au termen relativ mic pentru…

Detalii

EXCLUSIV “SCURT PE 2”

Prima ediție a publicației Scurt pe 2 pe noul an vine cu o veste buna pentru cititori. În ciuda creșterii generale a prețurilor, Scurt pe 2 se poate cumpăra, de la toate chisoșcurile de ziare, la același preț ca și în 2024, cu numai 3 lei în format glosy cu hârtie de calitate. Primul număr din 2025 vă aduce informații despre conceptul Tinutul Râmnicului, despre situația drumului către Vulcanii Noroioși și despre noile trasee a aubozelor care au stație în Buzău la Centrul Intermodal de pe Calea Eroilor. Scurt pe…

Detalii