Odată cu venirea toamnei, a crescut și numărul șomerilor din județul Buzău. Cel puțin asta arată datele Agenției de Ocupare și Formare Profesionale, potrivit cărora, în județ, sunt înregistrați, în prezent, puțin peste 7.100 de șomeri, cu 39 mai mulți decât în luna august al acestui an. În topul localităților buzoiene cu cei mai mulți șomeri se află Viperești (268 persoane), Calvini (256), Mihăilești și Cislău (câte 185 persoane), precum și Brăești (184 de persoane). În schimb, comuna cu cel mai mic număr de persoane este Pardoși, cu un singur șomer, însă acest lucru se explică și datorită numărului foarte mic de locuitori, numai 315. Potrivit reprezentanților AJOFM Buzău, șomajul se menține ridicat în localitățile aflate la mari distanțe de cele două municipii ale județului, Râmnicu Sărat și Buzău. Cele două orașe oferă cele mai multe locuri de muncă, însă naveta către serviciu este dificilă în cazul comunelor aflate la mare distanță.