EVENIMENT DE GALĂ

Eveniment de gală, la Buzău, la aniversarea a 25 de ani de existență a revistei „Amfiteatru Economic”. Desfășurat sub titulatura „Întoarcere la rădăcini”, pentru a consemna  locul unde a luat naștere publicația în anul 1999, evenimentul a reunit numeroase personalități din domeniul universitar, foști și actuali oficiali, membri ai Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, dar și repreprentanți ai mediului academic. În Amfiteatrul fostului Colegiul Universitar Economic din Buzău, organizatorii au  prezentat etapele realizării revistei precum și colectivul care a contribuit la apariția primelor numere. De asemenea, cei care au ajutat…

Detalii

PREGĂTIRI PENTRU EVALUAREA NAȚIONALĂ

Ministerul Educației a publicat modele de subiecte și baremele de corectare pentru Evaluarea Națională 2025, astfel încât elevii de clasa a VIII-a să se poate pregăti mai riguros pentru examenele de la finalul acestui ciclu de învățământ. Pentru o evaluare a competențelor dobândite pe parcursul învățământului gimnazial, la Școala Gimnazială ”Vasile Cristoforeanu” din Râmnicu Sărat a avut loc, înainte de vacanță, o simulare a examenului de Evaluare Națională. Pe parcursul acestei luni, și la nivel județean, va avea loc o simularea a Evaluării Naționale 2025 pentru clasele a VIII-a. Cadrele…

Detalii

SĂLCII PE MALUL RÂULUI

Amplă acțiune de plantare de sălcii pe albia râului Râmnicu Sărat, în cartierul Zona Pod. Sălciile vor fi plantate de lucrătorii Administrației Domeniului Public pe trei sau chiar patru rânduri și au rolul de a crea o zonă verde, dar și de protecție pentru locuitorii din zonă. Acțiunea de plantare de sălcii a fost solicitată și de cetățenii cartierului Zona Pod și are ca scop și mărirea suprafețelor verzi, dar și de a reduce poluarea și de a crește calitatea aerului.

Detalii

SECETĂ COMBĂTUTĂ CU AVIONUL

Buzăul, unul dintre județele în care seceta a făcut prăpăd în agricultură, în acest an, va fi survolat, în curând, de un avion adus din Statele Unite, care va aduce ploaia. Prima aeronava echipată și destinată creșterii precipitațiilor a ajuns deja în România și va survola inclusiv județul Buzău. Practic, avionul, care are amplasate mai multe unități pirotehnice, va însămânța norii cu iodură de argint, determinându-i să precipite. Principiul de funcționare în ceea ce privește avionul ce va fi folosit ca să aducă ploaia este recunoscut în plan internațional și…

Detalii

AVERTISMENT ÎNAINTE DE INAUGURARE

Reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Buzău îi avertizează pe șoferi să nu mai pătrundă pe autostrada Moldovei, pentru că, deocamdată nu a fost deschis circulației niciun tronson. Ei precizează că vor anunța oficial de fiecare dată când un sector al autostrăzii A7 va fi deschis circulației rutiere, însă până atunci oamenii trebuie să aibă răbdare. Avertismentul vine în contextul în care, recent, un tânăr din Brăila a vrut să testeze drumul de mare viteză înainte ca acesta să fie dat în trafic. El s-a aventurat pe unul dintre…

Detalii