SEDIU INAUGURAT

Subfiliala Crucea Roșie Râmnicu Sărat a inagurat, ieri, sediul din muncipiu. Este vorba despre un imobil situat în  strada Unirii, care va găzdui un spațiu logistic al organizației. La eveniment au participat reprezentanți ai filialei Crucea Roșie Buzău, voluntari, ai Direcției de Asistență Socială Râmnicu Sărat, preoți, autorități locale și județene, precum și reprezentanți ai instituțiilor publice locale.

Crucea Roșie asigură ajutor persoanelor vulnerabile în situatii de dezastre și criză. Prin programele și activitățile sale, contribuie la prevenirea și alinarea suferinței sub toate formele, protejează sănătatea și viața, și promovează respectul față de demnitatea umană, fără nicio discriminare. Filiala Buzău intenționează să atragă și comunele din jurul Râmnicului în această acțiune.

Municipiul Râmnicu Sărat a dat în folosință gratuită către Societatea Națională Crucea Roșie din România –Filiala Buzau, imobilul din strada Unirii, în vederea desfașurării activităților specifice, respectiv pregătirea detașamentului de intervenție în situații de urgență, pregătirea voluntarilor, depozitarea echipamentelor și materialelor necesare, precum desfașurarea activităților curente și a celor administrative. Darea în folosință gratuită a clădirii a fost aprobată, în primăvară, de Consiliul Local Municipal Râmnicu Sărat, iar imobilul a fost reabilitat în totalitate de autoritățile locale.

Related posts