CASTANI ÎNFLORIȚI A DOUA OARĂ

De ceva ani, schimbările climatice sunt tot mai vizibile. Dovadă este și faptul că mai mulţi castani din Buzău au înflorit pentru a doua oară, un fenomen pe care specialiștii îl numesc „anomalie”.

Pentru mulți e de necrezut că, în luna octombrie, mai multe flori în formă de lumânare sau de clopot, de nuanţe albe cu roz deschis, şi-au făcut apariţia în castanii sălbatici. Este pentru a doua oară când castanii au flori, în acest an, alături de fructe uscate care stau să cadă şi frunzele ruginii.

E semn de toamnă lungă, ar spune bătrânii, însă mai degrabă este o dovadă că temperaturile tind să crească, iar clima să se schimbe de la un an la altul.

Astfel de spectacole ale naturii sunt din ce în ce mai frecvente, spun specialiştii, iar în viitor ne aşteptăm la o intensificare a anomaliilor generate de schimbările de climă, precum înflorirea repetată a pomilor.

Specialiştii spun că aceste flori apărute târziu se vor usca şi nu vor apuca să ajungă în stadiul de fructe din cauza temperaturile care vor scădea în următoarea perioadă. Pe lângă castani, în această perioadă au fost observaţi şi corcoduşi înfloriţi pentru a doua oară.

Related posts