TRONSON ASFALTAT ÎN TOTALITATE

Tronsonul de pe Drumul European 85, care tranzitează municipiul Râmnicu Sărat, va fi asfaltat și modernizat integral. Lucrările vor fi însă demarate după ce va fi deschisă circulația pe Autostrada A7, astfel traficul greu să fie  direcționat pe șoșeaua de mare viteză. Investiția va fi realizată prin Programul Național de Investiții “Anghel Saligny”, în cadrul proiectului urmând a fi asfaltate și mai multe străzi din cartierele Bariera Focșani, Extindere Slam Râmnic și Șoseaua Podgorie. Predarea amplasamentului în vederea executării lucrărilor de asfaltare a avut loc, în această primăvară, cu participarea autorităților locale, a constructorilor și a companiilor de utilități avizatoare.

Valoarea investiției este de aproximativ 6 milioane de euro, iar termenul de execuție este de 24 de luni.

Related posts