UN MINISTER AL APEI, MĂSURĂ ANTISECETĂ

Seceta repetată, care se exacerbează în mod constant – amenințând agricultura și aprovizionarea noastră cu alimente –  se numără printre provocările majore cu care se confruntă tot mai mult locuitorii județului Buzău, și nu numai. Așadar, ce se poate face pentru a rezolva această problemă? O soluție ar fi, potrivit conducerii Companiei de Apă Buzău, înființarea unui for superior, care să se ocupe strict de acest aspect. Mai exact, se dorește înființarea unui Minister al Apei, care să vină cu o strategie la nivel național pentru rezolva problemelor apărute, în decursul timpului, din cauza secetei.

Ca strategie, noul minister ar trebui într-o primă fază să se ocupe de stocarea apei de ploaie. Asta ar reprezenta, spun specialiștii, o măsură de protejare a resurselor existente de apă potabilă.

Directorul Companiei de Apă Buzău, Simona Săvulescu, este de părere că, dacă nu se realizează investiții majore pentru captarea apei de ploaie, atunci întregul sistem public de alimentare cu apă – acolo unde există – va ceda la un moment dat, iar consecințele vor fi dezastruoase pentru populație.

Și pentru a se înțelege cât de gravă este această situație, la acest moment, din cauza secetei și a consumului ridicat, Compania este nevoită să furnizeze apă … cu program, în câteva localități din județul Buzău. Este vorba despre Valea Salciei, Năeni și Nenciulești, unde aprovizionarea se face doar între anumite ore din zi…și din noapte.

Related posts