Comunicat de Presă Școala din Parc are plăcerea de a anunța deschiderea oficială a programului de vară, începând cu data de 1 iulie 2024. Începând cu 1 iulie, copiii sunt așteptați de luni până vineri, în parcul Crâng și în parcul Tineretului, pentru a învăța, a se distra și a descoperi lucruri noi într-un cadru natural și prietenos. Programul include o varietate de activități, precum: ateliere practice, cursuri, spectacole de teatru, experimente, ateliere de ecologie și mediu, cursuri de soroban, lecții în aer liber și multe alte surprize. Scopul proiectului este să implice cât mai mulți copii în aceste activități și să ofere un cadru de lucru axat…
DetaliiZi: 27 iunie 2024
LEGISLAȚIE DEFECTUOASĂ
Declararea Buzăului ca județ calamitat este, pentru moment, …amânată. De ce? Simplu: legislație defectuoasă. Potrivit reprezentanților Direcției Agricole nu s-au găsit pârghiile legale…sau de orice fel, pentru a fi întreprins demersul necesar. O soluție – nu se știe însă dacă va avea sorți de izbândă – ar fi să se meargă la Ministrul Agriculturii, Ionuț Barbu, și să i se prezinte situația dezastruoasă din teren. Asta în speranța ca fermierii din județ afectați de secetă să poată primi despăgubiri de la stat. Cert este un lucru: aproape 70% din culturile…
DetaliiCELE MAI RECENTE TITLURI, LA BIBLIOTECĂ
Cititorii pot găsi pe rafturile Bibliotecii Municipale ,,Corneliu Coposu” din Râmnicu Sărat, cele mai noi titluri apărute pe piață. Permanent, reprezentanții bibliotecii fac comenzi și cele mai recente apariții editoriale pe piața de carte sunt la dispoziția utilizatorilor. Prin structura colecţiilor sale, Biblioteca Municipală ,,Corneliu Coposu” din Râmnicu Sărat are un caracter enciclopedic și se adresează tuturor membrilor comunității. Printre cărţile de patrimoniu se numără Biblia de la Blaj (1795) și Liturghierul (1798).
DetaliiUN MINISTER AL APEI, MĂSURĂ ANTISECETĂ
Seceta repetată, care se exacerbează în mod constant – amenințând agricultura și aprovizionarea noastră cu alimente – se numără printre provocările majore cu care se confruntă tot mai mult locuitorii județului Buzău, și nu numai. Așadar, ce se poate face pentru a rezolva această problemă? O soluție ar fi, potrivit conducerii Companiei de Apă Buzău, înființarea unui for superior, care să se ocupe strict de acest aspect. Mai exact, se dorește înființarea unui Minister al Apei, care să vină cu o strategie la nivel național pentru rezolva problemelor apărute, în…
Detalii