SCHIMBĂRI LA CONSILIUL JUDEȚEAN

Consiliul Județean Buzău va suferi schimbări, la nivelul conducerii, după alegerile din 9 iunie. Dacă un post de vicepreşedinte va fi ocupat de un reprezentant al PSD, cel mai probabil Adrian Petre, celălalt post, ocupat acum de reprezentantul Pro România, Felix Rache, ridică semen de întrebare.

Liderul PSD Buzău, senatorul Lucian Romașcanu, candidatul social-democraților la funcția de președinte al Consiliului Județean, susține că Felix Rache nu va mai candida pentru postul de vicepreședinte.

Actualul preşedinte al Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu, acesta s-a retras din cursa electorală și aspiră la un post în Parlamentul României. Alte schimbări importante pe listele PSD pentru Consiliul Județean Buzău îi vizează pe aleșii județeni. Mai exact, mai puțin de un sfert dintre actualii consilieri județeni social-democrați se vor regăsi pe liste la alegerile locale din 9 iunie. Romașcanu precizează că, deși lista pentru Consiliul Județean nu este încă definitivată, este cert că mulți consilieri PSD nu vor mai prinde locuri eligibile. În actualul ciclu electoral, 2020 – 2024, PSD Buzău are 21 de consilieri județeni, din totalul de 33.

Related posts