INVITAȚIE ÎN ŢINUTUL BUZĂULUI

Buzoienii, și numai ei sunt, invitați, la o vacanță de neuitat în  Ţinutul Buzăului. Din această primăvară şi pe tot parcursul verii, Consiliul Județean Buzău, alături de partenerii săi, va organiza în Geoparcul UNESCO numeroase evenimente internaţionale, tabere pentru studenţi, dar și drumeții pe trasee turistice. Atracţiile turistice din judeţul Buzău vor fi puse în valoare în urma mai multor investiții și parteneriate încheiate de Consiliul Județean. Consiliul Județean Buzău are în vedere și un schimb de experienţă cu reprezentanţii celorlalte geoparcuri UNESCO din Europa. Geoparcul „Ţinutul Buzăului” a fost…

Detalii

„MASĂ SĂNĂTOASĂ” PENTRU ELEVI ȘI PREȘCOLARI

Elevii și preșcolarii Școlii Gimnaziale „Gheorghe Vernescu”, din municipiul Râmnicu Sărat, vor beneficia, zilnic, de o masă caldă sau de un pachet cu alimente, pe tot parcursul acestui an. Măsura face parte din cadrul Programul național „Masă sănătoasă”, în care au fost incluse 1.223 de unități de învăţământ preuniversitar de stat din țară. Recent, Consiliul Local Muncipal Rm. Sărat a aprobat acordarea acestui suport alimentar pentru elevii Școlii „Gheorghe Vernescu”, precum și valoarea pachetului alimentar sau a mesei calde: 15 lei, inclusiv TVA, pentru fiecare elev sau preșcolar. În aceeași…

Detalii

VOR INTRA ÎN REABILITARE

Continuă lucrările de modernizare a străzilor din municipiul Buzău. În perioada următoare, vor intra în reabilitare completă, două artere, Crinului și Heliade Rădulescu, aflate într-o stare avansată de degradare. Atât pe strada Crinului, cât și pe strada Heliade Rădulescu nu s-a mai turnat asfalt din anii  70. Finanțarea este asigurată de guvern, prin programul Anghel Saligny”, prin care Primăria Buzău a obținut finanțare pentru asfaltarea a 14 străzi din municipiu. Primarul Constantin Toma anunță că, deși sunt în lucru multe șantiere în tot orașul, toate vor fi finalizate în acest…

Detalii