MAGAZINE PLINE DE HAINE PERICULOASE 

Buzăul este ,,inundat” de haine neetichetate legal și chiar cu efecte toxice. Este concluzia la care au ajuns comisarii Protecției Consumatorilor Buzău, în urma unor controale efectuate recent. Îmbrăcămintea de proastă calitate, plină de compuși chimici periculoși, a umplut piața. Mai grav este că produsele textile periculoase se vând fără a fi verificate, multe dintre ele la kilogram, în piețe sau pe internet. Comisarii de la OPC spun că și analizele de laborator efectuate în urma verificărilor au arătat că hainele scoase la vânzare în Buzău nu sunt conforme.

Astfel de produse nu le găsim doar în piețe sau în buticuri, ci și în magazine de renume. Hainele de firmă pot fi falsificate atât de bine, încât puțini își mai dau seama. O astfel de îmbrăcăminte poate arăta identic cu cea originală, de la model, pâna la etichetă și logo. Cel care poate face diferența între aceste produse este doar materialul. Singurele șanse de a scapa de îmbracămintea neconformă sau periculoasă de pe piață sunt  controalele urmate de sancțiuni drastice.

Un studiu publicat, la jumătatea acestui an, de Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală, a relevat că românii cumpără în mod deliberat produse contrafăcute. De altfel, aceeași sursă mai arată că țara noastră este în topul Uniunii Europene la acest capitol. Pe principiul că „Haina îl face pe om“, mulți dintre români cred că dacă poartă articole de vestimentație ale unui anumit brand, în acest mod ei dobândesc și un statut în societate.

Related posts