Invitație eveniment EUROPE DIRECT BUZĂU – având ca structură gazdă Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Buzău, vă invită să participați marți 05.12.2023 începând cu orele 10:00, la evenimentul cu tema ,,PLANTĂM PENTRU MÂINE”. Evenimentul se va desfășura în aer liber în Pădurea Frasinu iar grupul țintă vizat este publicul larg. La eveniment vor participa reprezentați ai colaboratorilor:elevi și cadre didactice de la Colegiile: Economic și Tehnic Evenimentul se va desfășura cu sprijinula acordat de Inspectoratul Silvic Buzău în baza Regulamentului și a agendei evenimentului Persoanele care doresc să se…
DetaliiLună: noiembrie 2023
NECLARITĂȚI ÎN PRIVINȚA PENSIILOR PRIVATE
Asociația pentru Pensiile Administrate Privat din România atrage public atenția asupra unei ambiguităţi legislative apărute în Codul fiscal. Neclaritatea ar creea premisele impozitării progresive a câştigurilor de capital din fondurile de pensii private, Pilonul II obligatoriu și III facultativ, asimilate în mod eronat cu partea necontributivă a pensiilor de serviciu, cunoscute public ca „pensii speciale”. Senatorul PSD, Liliana Sbîrnea, consideră că impozitarea progresivă a fost concepută pentru partea necontributivă a pensiilor speciale. Astfel, nu a existat intenția ca această impozitare progresivă să se aplice la Pilonul II sau Pilonul III, iar…
DetaliiREVENDICĂRI ÎNDREPTĂȚITE
Angajaţii instituţiilor din Ministerul Muncii au intrat în grevă generală, începând de luni, 27 noiembrie. Este vorba despre o grevă generală pe termen nelimitat, la care participă sindicaliștii din instituțiile aflate în subordinea Ministerului Muncii. Angajații sunt revoltați din cauza salariilor și cer condiții de muncă mai bune. De asemenea, oamenii solicită eliminarea inechităţilor salariale şi îmbunătăţirea condiţiilor de muncă. Senatorul PSD, Liliana Sbîrnea, consideră că principiile la care se referă sindicatele din Ministerul Muncii sunt corecte și se va ține seama de ele în cursul discuțiilor, care vor avea…
DetaliiINTERVENȚII DUPĂ VISCOL
Viscolul din weekend nu a creat mari probleme la Rm. Sărat. După oprirea vântului puternic, duminică dimineața, utilajele Administrației Domeniului Public au intervenit pe principalele artere ale orașului pentru a îndepărta zăpada depusă. Echipele ADP au intervenit și pentru ridicarea unor copaci doborâți de vânt. Vântul care a suflat cu putere a dus la închiderea circulației rutiere pe mai multe drumuri județene. Autoritățile din Rm Sărat au recomandat cetățenilor, în weekend, să nu efectueze deplasări în afara localității pe perioada nopții. Reprezentanții Administrației Domeniului Public Râmnicu Sărat afirmă că, în…
DetaliiDispoziția și proiectul ordinii de zi, a Ședinței de lucru ordinare a Consiliului Local din data de 29.11.2023 ora 15.00
Dispozitie și Proiectul ordinii de zi a Ședinței de lucru ordinare a Consiliului Local din 29 11 2023 ora 15
DetaliiPROIECT ÎN ATENȚIA COMISIEI EUROPENE
Proiectul de utilizare a apei provenite de la stația de epurare a municipiului Buzău la irigarea a peste 25.000 de hectare de terenuri agricole se află și în atenția Comisiei Europene. În cadrul conferinţei privind ,,Impactul economiei circulare asupra sectorului apei în România” organizată, recent, la Primăria Buzău, secretarul de stat în Ministerul Investiţiilor şi Fondurilor Europene, Roxana Mînzatu, a subliniat rolul proiectului desfăşurat la Buzău în perspectiva dezvoltării sale la nivel naţional, în concordanţă cu cerinţele în materie de mediu impuse de Uniunea Europeană. Prin intermediul acestui sistem de…
DetaliiZILE DE DOLIU
Doliu în lumea culturală din Râmnicu Sărat. Alexandru Măciucă, personalitate emblematică a orașului, a trecut la cele veșnice. Alexandru Măciucă a ocupat funcția de director al Muzeului Municipal ,,Octavian Moșescu”. Extrem de îndurerați și triști de vestea trecerii în neființă a lui Alexandru Măciucă, cunoscuții și apropiații au transmis pe rețelele de socializare mesaje de condoleanțe. Și Asociația Culturală ,,Octavian Moșescu” a transmis un mesaj de condoleanțe: Drum lin către stele, Alexandru Măciucă! Om de cultură apreciat de toți cei care l-au cunoscut și cu care a colaborat, Alexandru Măciucă…
DetaliiÎNCĂ ÎN FAZĂ DE LICITAȚIE
Proiectul de refacere a drumului de acces spre Rezervația Vulcanii Noroioși se află, și acum, în faza de licitație. Și asta pentru că la licitația lansată de Consiliul județean Buzău, în luna august, s-au înscris peste 15 firme, interesate să reabiliteze tronsonul de șosea către unul dintre cele mai cunoscute obiective turistice din țară. Dacă după cele 6 luni, termen când ar trebui să se finalizeze licitația, nu vor fi contestații, firma câștigătoare se va putea apuca de lucrări. Asta ar însemna undeva spre sfârşitul primăverii anului viitor. Lungimea drumului…
DetaliiUN NOU TRASEU
Societatea de transport public de călători TUC Râmnicu Sărat a introdus un nou traseu. Acum, autobuzele societății deservesc și comuna Puiești. De altfel, extinderea traseelor reprezintă o prioritate pentru societatea de transport public de călători. Pe viitor, TUC Râmnicu Sărat intenționează extinderea rutelor de transport, atât în interiorul municipiului, pentru a acoperi toate cartierele, cât și în exteriorul orașului. Extinderea curselor în alte comunele limitrofe Râmnicului a fost posibilă odată cu aderarea la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ATRAS a altor unități administrative-teritoriale. Alte comune în care societatea TUC Rm. Sărat realizează…
DetaliiFinal de proiect european la Liceul Economic din Rm. Sărat
Liceul Tehnologic Economic „Elina Matei Basarab” din Municipiul Râmnicu Sărat a fost gazda evenimentului care a marcat finalul proiectului „DICYDE- Cetătenie digitală și educatie pentru democratie a tinerilor”. Activitatea a avut loc pe 21 noiembrie 2023 și au participat.reprezentanții Primăriei Municipiului Râmnicu Sărat, Inspectoratului Şcolar Județean Buzău, reprezentanții societății Ovidiu Cris Prod 97 SRL din Rm.Sărat – partener de practică, oficiali din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Buzău, precum și directorii, coordonatorii de proiecte,profesorii din Școlile gimnaziale din Muncipiul Rm.Sărat și din școlile gimnaziale din proximitatea municipiului. Liceul Tehnologic Economic a…
Detalii