MICROBUZE ELECTRICE PENTRU ELEVI

Premieră în județul Buzău! Elevii de la la școlile din mediul rural vor beneficia de microbuze electrice pentru transport. Totul este posibil în cadrul unui proiect, derulat de Ministerul Educației, prin Programul Național de Redresare și Reziliență, și aprobat, recent, de Consiliul Județean Buzău. Proiectul prevede achiziționarea a peste 60 de microbuze electrice pentru transportul elevilor.

Consiliul Județean Buzău cofinanțează acest proiect cu peste jumătate din suma totală necesară achiziționării microbuzelor.

Primele microbuze electrice ar urma să fie date în folosință începând cu anul viitor. Cele peste 60 de microbuze ,,verzi” vor fi repartizate în tot atâtea localități, iar încărcarea lor va fi asigurată prin stații, amenajate în fiecare comună. Fiecare microbuz va dispune de 16+1 locuri, va beneficia de dotări de ultimă oră și va fi prevăzut cu rampe de acces pentru copiii cu dizabilități.

Durata de implementare a proiectului este 08 iulie 2023 – 31 decembrie 2024, iar valoarea totală a investiției depășește 66 de milioane de lei, cu TVA inclus, din care valoarea totală eligibilă nerambursabilă din PNRR este de peste 30 de milioane de lei.

Related posts