AU DONAT SÂNGE, DE ZIUA LOR

Ziua mondială a donatorului de sânge, săbătorită în fiecare an, pe 14 iunie, a fost marcată la Buzău printr-o prezență peste așteptări la Centrul de Transfuzii Sanguine din municipiu. De la primele ore, peste 150 de persoane au donat sânge.

Peste 50 de polițiști, alături de jandarmi și de motocicliști au umplut sala de așteptare a centrului, pentru a veni în sprijinul seminilor lor. Dacă unii dintre ei sunt donatori fideli, alții în schimb …au trecut pentru prima dată prin această experiență.

Donatorii care trec pragul Centrului de Transfuzii Buzău, trebuie să mai știe că prin actul lor, pe lângă faptul că salvează vieți, primesc, până vineri, 16 iunie, și un bilet de o zi, pentru prima zi de festival la Neversea 2023.

Dorința de a-și ajuta însă semenii a fost mult mai puternică decât biletul la festival, a spus unul dintre donatorii fideli ai centrului, membru al clubului de motocicliști „Sfinți și Păcătoși” din Buzău.

Donarea de sânge este un gest simplu, de o însemnătate uriașă. Spitalele din țară au nevoie anual de 500.000 de unități de sânge pentru a salva vieți. 10 minute… atât durează să donezi sânge și să salvezi viața a trei oameni.

Related posts