Buzăul deține câteva zeci de covrigării care produc apetisantele inele rumene, din făină, apă și drojdie, care potolesc foamea. Clienții de pretutindeni, aflați în trecere prin Buzău, îi cumpără satisfăcuți că au în meniu un veritabil produs tradițional, cu o istorie de 200 de ani în spate. Din păcate, cele mai multe simigerii din oraș s-au abătut de la rețeta veche, în primul rând prin înlocuirea vetrei pe lemne cu benzi electrice de coacere. Chiar și așa, acestea continuă să anunțe că vând tradiționalii covrigi de Buzău.
Chiar dacă are la bază o reţetă extrem de simplă, covrigul de Buzău stârneşte poftele prin mirosul aluatului copt la vatră şi mai ales prin aspect. Inelul auriu şi crocant a devenit în ultimii ani un simbol al Buzăului. Mulți dintre localnici au sesizat diferențele.
Una dintre puținele covrigării din județ care au păstrat cuptorul clasic se află lângă Stația CFR din Buzău. Aici, personalul lucrează fără întrerupere pentru a asigura covrigii calzi ceruți de clienți. Covrigii au la bază ingrediente obișnuite.
Prepararea unei șarje de covrigi durează circa o oră. Aluatul merge la dospit, apoi la modelat. La final, inelele ajung la opărit, apoi într-un sirop din apă cu bicarbonat. Prin parcurgerea acestei etape, care este ignorată în covrigăriile moderne, covrigii capătă formă, luciu, o peliculă crocantă, aluat moale la interior și un ușor iz de jar.
Inelele de cocă sunt lăsate pe vatra încinsă timp de aproximativ cinci minute până devin roşiatice, după care covrigii fierbinţi sunt scoşi în lădiţe şi transferaţi la tejghea, unde îşi găsesc imediat cumpărători.
Prin compoziţia lor, covrigii de Buzău, care nu costă mai mult de 30 bani bucata, sunt atât de săţioşi încât ţin de foame toată ziua. Secretul inelului de făină buclucaş, copt tradiţional în cuptoare pe vatră, se pare că a fost „furat” de localnici de la negustorii greci care se stabiliseră, cu două secole în urmă, în târgul Buzăului.
