Amplasament nou, pentru viitoarea sală polivalentă a orașului Buzău! Conducerea Primăriei Buzău a decis ca obiectivul să nu se mai construiască pe terenul unde se află acum Ștrandul Tineretului, ci în altă locație, tot în zona de est a orașului. În ședința Consiliului Local Municipal, din această lună, programată marți, va fi supus la vot un proiect de hotărâre care prevede schimbarea amplasamentului. În caz că va fi adoptat, documentul va fi trimis apoi la Compania Națională de Investiții, instituția care va finanța construcția noii săli de sport a Buzăului.…
DetaliiZi: 16 septembrie 2022
DOAR PRODUCĂTORI LOCALI, LA „TOAMNA BUZOIANĂ”
Duminică, se dă startul unei noi ediții a târgului tradițional „Toamna Buzoiană”, eveniment organizat de Primăria Buzău, în parteneriat cu Direcția Agricolă. Este cel mai bun prilej pentru gospodarii din județ să își aprovizioneze cămările, pentru iarnă, cu cele mai bune fructe, legume, dar și produse apicole, vin sau preparate tradiționale din carne. Reprezentanții Direcției Agricole Buzău spun că, în premieră, la ediția de anul acesta a târgului agro-alimentar, vor fi prezenți cu standuri doar producători autohtoni de legume și fructe. Gospodari din tot județul sunt așteptați, în număr cât…
DetaliiPLANURI LA ÎNCEPUT DE AN ȘCOLAR
Școala Gimnazială ,,Vasile Cristoforeanu” din Râmnicu Sărat a început noul școlar cu planuri ambițioase. Conducerea unității de învățământ își propune noi performanțe școlare și demararea unor proiecte importante pentru elevi. Pe parcursul vacanței de vară, pe lângă lucrările de igenizare, în unitatea de învățământ s-a înlocuit și cazanul centralei termice. Pe parcursului acestui an școlar, în unitatea de învățământ, se vor realiza și alte lucrări, care să asigure tot confortul elevilor. Cadrele didactice de la Școala Gimnazială ,,Vasile Cristoforeanu” din Râmnicu Sărat îi asigură pe elevi că modificările structurii anului…
DetaliiO EXPOZIȚIE ÎNCÂNTĂTOARE
Natura, în toată splendoarea ei. Așa poate fi descrisă, pe scurt, expoziția artistei Vali Irina Ciobanu, găzduită, recent, de Muzeul Municipal ,,Octavian Moșescu” din Râmnicu Sărat. Având o temă extrem de generoasă, natura, expoziția de autor intitulată „Medalion” a încântat privirile publicului râmnicean. Vali Irina Ciobanu și-a început ucenicia la vârsta de 15 ani, iar la 22 de ani și-a deschis propriul atelier de pictură. Artista a studiat Filosofia și Istoria Religiilor la Universitatea din București. Vali Irina Ciobanu are numeroase lucrări în colecții particulare din țară și străinătate, atât expoziții personale,…
Detalii