RECOMPENSE PENTRU PERFORMANȚĂ

Județul Buzău are, de astăzi, doi noi cetățeni de onoare! Este vorba despre Gheorghe Ciobanu, artist plastic, și de Ștefan Iovan, scriitor, jurnalist, editor și realizator TV. Cei doi au primit cu mare bucurie și emoție distincțiile oferite de Consiliul Județean Buzău.

Gheorghe Ciobanu este un cunoscut pictor buzoian, autor a numeroase lucrări apreciate la nivel național și chiar internațional, în cadrul unor expoziții personale sau colective. Scriitorul și jurnalistul Ștefan Iovan, realizatorul emisiunii „Cărți care au schimbat lumea”, de la TV Sud Est și Moldova TV, este un împătimit al literaturii naționale și universale și un adevărat promotor cultural.

Consiliul Județean Buzău i-a oferit, astăzi, un premiu special de excelență și artistului fotograf Teodor Cârdei. Artistul din Nehoiu a fost recompensat și cu un aparat foto performant.

Și tenismena Alexia Ioana Tatu a fost premiată, astăzi, la Consiliul Județean Buzău. Alexia, care a cucerit în această vară titlul de la Wimbledon, la juniori, a fost însoțită de antrenorul ei, Gabi Caloian.

Buzoianca Alexia Tatu, în vârstă de 14 ani, a fost premiată marți, la Palatul Victoria, și de premierul Nicolae Ciucă, ca recompensă pentru rezultatele aduse sub culorile tricolorului. Alături de ea, a fost premiat și un alt buzoian, tenismenul Ovidiu Ionescu, medaliat cu argint, la dublu mixt, alături Bernadette Szocs, la Campionatul European individual de seniori din Munchen.

Related posts