S-A DESCHIS „DRĂGAICA 2022”

După doi ani de restricții generate de pandemie, joi seară s-a deschis „Târgul Drăgaica”, cel mai mare și cel mai longeviv bâlci din zona Munteniei. În Drăgaică, distracția vine din orice colț! Nu mai puțin de 20 de utilaje de agrement au fost montate în târgul buzoian. Totodată, în târg au fost amplasate zeci de corturi şi standuri pentru produse industriale şi de artizanat. Terasele învăluite în fumul grătarelor produc pe bandă rulanta mici și fripturi, cât să sature zeci de mușterii într-o oră. Porumbul fiert, gogoșile și vata de…

Detalii

AUTOSTRADA MOLDOVEI

Autostrada Moldovei devine realitate. Parlamentarii Partidului Social Democrat precizează că, zilele trecute, la Buzău, s-a marcat un nou început atât pentru infrastructura României, cât și pentru economia județului. Liliana Sbîrnea, senator PSD, consideră că sunt motive de bucurie odată cu semnarea contractului de finanțare pentru segmentul integral Ploiești- Buzău și a primului contract de execuție, pe tronsonul Mizil – Pietroasele. Autostrada A7 va avea staţii de încărcare pentru autovehiculele electrice și perdea forestieră. A 7 este prima autostradă din România care se va adapta cât mai mult normelor de mediu,…

Detalii

GESTIONAREA EMOȚIILOR

Elevii claselor a VIII-a sunt cuprinși de emoția ultimelor zile de pregătire înainte de confruntarea cu una dintre cele mai importante evaluări din viață. Profesorii consideră că indiferent cât de bine sunt pregătiți copiii, emoții tot există în fața unui examen. Dascălii le recomandă elevilor să fie atenți și să nu se grăbească în rezolvarea cerințelor. Pe parcursul anului școlar, elevii au fost învățați să își gestioneze emoțiile, astfel încât să ajungă în forma intelectuală maximă în zilele de examen. Dascălii susțin că atât elevii, cât și părinții trebuie să…

Detalii

ATELIERE DE ȘTIINȚĂ ȘI TEHNICĂ, ÎN PARCUL TINERETULUI

Timp de două zile, în municipiul Buzău se va desfășura evenimentul „Caravana Știință și imaginație”.  În cadrul activităților care vor avea loc în Parcul Tineretului, vineri și sâmbătă, vor fi ateliere de astronomie, de animație, de robotică și se vor face observații astronomice. Accesul este liber. Participanții vor putea afla și cum se orientau vechii navigatori după stele și vor putea viziona documentare și filme de animație. Activitățile se vor desfășura pe 9 iunie, de la 17.30 la 20.30, și pe 10 iunie, între orele 9.30 și 13.00. În deschiderea…

Detalii