Din ce în ce mai mulți turiști, mai ales cei din noile generații, caută locuri de cazare care ies din tiparele obișnuite. În județul Buzău, a fost inaugurat recent ”Satul cu flori”, un complex turistic inedit, cu opt căsuțe rutunde, desprinse parcă din poveștile cu spiriduși. Toate căsuțele au nume de flori. Pereții au fost decorați de un artist plastic. Toate căsuțele au amprentă rotundă la sol și au fost zidite dintr-o spumă care izolează foarte bine termic. Mobilierul a fost și el modelat, astfel încât să se armonizeze. Așa…
DetaliiLună: mai 2022
UMBRELUȚE PENTRU CULOARE
Strada Nicolae Bălcescu, din Rm. Sărat, a prins viață și culoare. 200 umbreluțe multicolore au fost amplasate, ieri, de către angajații Administației Domeniului Public în fața Primăriei. Autoritățile vor astfel să înfrumusețeze orașul și să încânte ochii celor care aleg să tranziteaze strada. Umbreluțele multicolore, care par că plutesc în aer, au fost suspendate de angajații Administației Domeniului Public cu ajutorul unor fire metalice, iar efectul este spectaculos. Autoritățile locale vor să pregătească și alte surprize râmnicenilor în parcurile din oraș. Reacțiile râmnicenilor nu au întârziat să apară pe rețelele…
DetaliiCENTRU DE ZI ÎNTR-UN FOST PUNCT TERMIC
Tinerii din orașul Buzău, aflați în situații speciale din cauza problemelor de sănătate, au, de astăzi, un loc unde să își petreacă timpul într-un mod cât mai plăcut. La inițiativa Asociației de sprijin a copiilor cu handicap fizic, un fost punct termic din municipiu a fost transformat într-un centru de zi pentru persoanele cu dizabilități, primul de acest gen din județul Buzău. În fostul punct termic 20, din centrul orașului, reabilitat complet din fondurile Primăriei Buzău, au fost amenajate cabinete pe diferite specializări, dar și o sală în care să…
DetaliiACȚIUNE DE ECOLOGIZARE DE 1 MAI
Amplă, mobilizare, ieri, de 1 Mai, la Rm. Sărat pentru curățarea unui cartier al orașului. Este vorba despre o acțiune de ecologizare derulată de echipa SoliDarnici 200, împreună cu autorități locale și județene, în cadrul unui proiect care își propune să rezolve câteva probleme de mediu de la nivelul municipiului. În cadrul acțiunii de ecologizare din cartierul Sârbi, participanții au reușit să colecteze aproximativ 20 de saci de deșeuri, în zona din vecinătatea Stației de Epurare. Grupului de tineri voluntari Solidarnici200, din Corpul European de Solidaritate, s-au alăturat Mihail Gabriel Ilie, suprefectul județului Buzău, reprezentanți…
DetaliiSURPRIZE LA “NOAPTEA MUZEELOR”
Interesante expoziții de pictură, dar și alte surprize le sunt pregătite râmnicenilor la „Noaptea Europeană a Muzeelor”. Evenimentul cultural va avea loc pe 14 mai și va fi găzduit de Muzeul Municipal ,,Octavian Moșescu” din Râmnicu Sărat. Pe lângă expoziția „Medalion de artist – Vitalie Butescu”, care va rămâne deschisă iubitorilor de artă, publicul va putea admira și lucrările artistului Cosmin Movilă. Reprezentanții Muzeului Municipal ,,Octavian Moșescu” au pregătit și alte suprize pentru publicul râmnicean. În ,,Noaptea Muzeelor” vizitatorii pot vedea, în premieră, o expoziție inedită, cu lucrări care fac…
Detalii