PILOT BUZOIAN, MORT ÎN TRAGEDIA DIN DOBROGEA

Buzăul este în doliu, după tragedia de ieri seară, din judeţul Constanța! Locotenent-comandorul Bogdan Florin, pilotul elicopterului IAR-330 Puma care s-a prăbușit, în Dobrogea, era originar din Buzău. El avea 41 de ani, era căsătorit, avea trei copii și era angajat în armată din anul 2003.  Pilotul avea la activ peste 1500 de ore de zbor.

Locotenent-comandorul Bogdan Florin a absolvit Liceul Militar ,,Mihai Viteazul” din Alba Iulia, apoi a învăţat la Școala Militară de Ofițeri de Aviație „Aurel Vlaicu” de la Boboc, județul Buzău, iar în 2003, a absolvit Academia Forțelor Aeriene ,,Henri Coandă” din Brașov.

În catastrofa aviatică de ieri seară, în care a fost implicat elicopterul IAR 330-Puma, şi-au pierdut viaţa șapte militari. Pe lângă cei cinci membri ai echipajului comunicați inițial, urcaseră la bord și doi salvatori pe mare din cadrul Forțelor Navale Române.

Elicopterul militar tip IAR 330 Puma, al Bazei 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, decolase de urgență în misiune de căutare-salvare a pilotului aeronavei MiG 21 Lancer. Elicopterul a pierdut legătura radio cu baza în jurul orei 20.44 şi s-a prăbuşit în zona localității Gura Dobrogei, județul Constanța, la aproximativ 11 kilometri de aerodrom.

După miezul nopții, după căutări la sol, a fost descoperit și locul unde a căzut aeronava MIG 21 Lancer. Avionul s-a prăbușit pe raza comunei Gura Dobrogei, loc în care a fost descoperit și trupul neînsuflețit al pilotului aeronavei MIG 21 Lancer.  Este vorba despre căpitanul Costinel Iosif Niță, în vârstă de 31 de ani. Bărbatul era căsătorit, dar nu avea copii.

Încă nu se știu cauzele exacte ale prăbușirii celor două aeronave militare, primele infomații de la fața locului indicând condițiile meteo nefavorabile.

În această dimineață, la sediul comandamentului Diviziei 2 Infanterie „Getica”, din municipiul Buzău, s-a desfășurat o ceremonie militară și religioasă de comemorare a celor 8 militari căzuți la datorie.

Related posts