PLANURI PENTRU O PARCARE SUBTERANĂ

Primăria Buzău dorește să construiască o parcare subterană, cu două sau trei niveluri, în vecinătatea bisericii Sfinții Îngeri. Parcarea din centrul orașului ar avea o capacitate de cel puțin 250 de locuri și ar putea fi construită cu bani europeni. Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, spune că deasupra noii parcări va fi amenajat un parc! CONSTANTIN TOMA, primar Buzău: Deasupra nu vom mai avea parcare, vom avea o extindere a parcului. Practic, se va dubla Parcul Sfinții Îngeri, ceea ce nu este deloc rău. Iată că în centru avem, de…

Detalii

FOST POLIȚIST LOCAL, MORT ÎN ACCIDENT

Un buzoian de 60 de ani a murit, vineri după-amiază, în urma unui grav accident de circulație produs pe Drumul Județean 203K, în dreptul comunei Cernătești. Potrivit polițiștilor, autoturismul condus de bărbat, de la  Lopătari către Buzău, s-a răsturnat în afara părţii carosabile.  Echipajul medical sosit la intervenţie a efectuat manevre de resuscitare a şoferului. Ulterior, a fost declarat decesul acestuia. Este vorba despre un fost poliţist local, din municipiul Buzău, Ionel Panaitescu, pensionat în urmă cu doar două luni. Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a…

Detalii

SPITALUL JUDEȚEAN CAUTĂ MEDICI PENTRU UPU-SMURD

Începutul de an vine cu un nou concurs de angajare la Spitalul Județean de Urgență Buzău. Unitatea medicală funcționează, de mai mulți ani, la cota de avarie în privința numărului de medici și organizează concurs după concurs pentru acoperirea posturilor în secțiile cu deficit. De această dată, Spitalul Județean Buzău a scos la concurs zece posturi, majoritatea pentru secția UPU-SMURD. La concurs se pot prezenta medici cu drept de liberă practică, specialişti sau primari, confirmaţi în specialitatea respectivă, dar și rezidenţi aflaţi în ultimul an de pregătire în specialitatea în…

Detalii

DEBUT CU STÂNGUL

Început de an cu stângul pentru handbalistele de la SCM Gloria Buzău! Sâmbătă seară, la reluarea campionatului, într-un meci contând pentru etapa a 10-a a Ligii Naţionale, echipa buzoiană a primit, la Sala Sporturilor, vizita uneia dintre codaşele clasamentului, Dacia Mioveni. Favorită certă înaintea jocului, Gloria a dezamăgit cumplit, în urma uneia dintre cele mai șterse evoluții din ultima perioadă. Jucătoarele din Mioveni au simţit ziua extrem de slabă a handbalistelor lui Aurelian Roşca, depăşite constant în apărare şi cu un atac total lipsit de inspiraţie şi au plecat cu…

Detalii