PLANURI PENTRU O PARCARE SUBTERANĂ

Primăria Buzău dorește să construiască o parcare subterană, cu două sau trei niveluri, în vecinătatea bisericii Sfinții Îngeri. Parcarea din centrul orașului ar avea o capacitate de cel puțin 250 de locuri și ar putea fi construită cu bani europeni. Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, spune că deasupra noii parcări va fi amenajat un parc!

CONSTANTIN TOMA, primar Buzău: Deasupra nu vom mai avea parcare, vom avea o extindere a parcului. Practic, se va dubla Parcul Sfinții Îngeri, ceea ce nu este deloc rău. Iată că în centru avem, de fapt vom avea, o extindere a parcurilor din acest moment.

Primarul Constantin Toma a anunțat, zilele trecute, că firma care va executa studiul de fezabilitate în această lună, va trebui să facă și un studiu geotehnic pentru a stabili dacă solul permite construirea unei parcări subterane de P minus 3 niveluri sau P – 2 niveluri. În funcție de rezultatele studiului geotehnic, se va trece la întocmirea proiectului construcției.

O parcare subterană, cu trei niveluri, a fost inaugurată acum doi ani, la Oradea, și a costat 8 milioane de euro.

Related posts