Spitalul Județean de Urgență Buzău scoate la concurs noi posturi de medic! De această dată, cel mai mare spital din județ încearcă să angajeze 17 medici, pe diferite specializări, unde există deficit de specialiști.
Dosarele de concurs se pot depune la Serviciul Resurse Umane al Spitalului Județean Buzău, până pe 24 decembrie, iar examenele vor avea loc la începutul anului viitor.
La concurs se pot prezenta medici cu drept de liberă practică, specialişti sau primari, confirmaţi în specialitatea respectivă, dar și rezidenţi aflaţi în ultimul an de pregătire în specialitatea în care se publică postul.
Orice medic nou angajat în secţiile cu deficit de personal din Spitalul Judeţean Buzău va beneficia, timp de 6 luni, de la data angajării, de stimulentele financiare a căror valoare este echivalentă cu două salarii minime brute cumulate. Există și o condiție: ei trebuie să lucreze în cadrul spitalului cel puţin doi ani.