VACCINUL ANTI-COVID LA PERSOANELE ALERGICE

Odată cu apariția vaccinurilor anti-COVID, mulți români și-au exprimat temerile, în special pe rețelele de socializare, privind reacțiile adverse pe care le poate provoca vaccinul. Medicul alergolog Simona Băjenaru, de la Spitalul Județean Buzău, coordonator al centrului de vaccinare din incinta unității medicale, le transmite însă tuturor că nu motive de teamă. Ea spune că, până acum, aproape toate persoanele vaccinate în centrul de la Spitalul Județean au dezvoltat reacții adverse ușoare.

Medicul alergolog mai spune că persoanele care au diverse afecțiuni alergice, respiratorii sau alimentare, se pot imuniza împotriva Covid-19.

Unii oameni au și teama de a nu face șoc anafilactic, imediat după ce se vaccinează. În astfel de cazuri, personalul din centrele de vaccinare este pregătit oricând să ofere primul-ajutor.

Un român a murit la fiecare 3 minute și 53 de secunde de la începutul lunii noiembrie și până astăzi, din cauza COVID-19. Ieri, 18 noiembrie, la nivel național erau puțin peste 7 milioane de persoane vaccinate cu schemă completă.

Related posts