Noul an școlar debutează cu o noutate absolută la Buzău! Peste 2.000 de preşcolari şi elevi din clasa pregătitoare, din municipiul Buzău, vor învăța după model finlandez în cadrul unui proiect derulat, în premieră naţională, de Primărie şi Centrul Cultural “Alexandru Marghiloman”.
Programul educaţional “Clase de inspiraţie finlandeză” va fi derulat sub patronajul Ambasadei Finlandei în România şi oferă oportunitatea copiilor din clasele pregătitoare, din sistemul public de învăţământ, să beneficieze la clasă de implementarea pedagogiei alternative finlandeze. Viceprimarul Oana Matache precizează că programul va începe luni, 23 august, când delegaţia finlandeză va sosi la Buzău, alături de ambasadorul Marjut Akola.
Prima etapă a programului se desfăşoară în perioada 23 august 2021 – 1 iunie 2022 şi presupune instruirea educatorilor, învăţătorilor şi directorilor, din cele 15 unităţi şcolare înscrise. La finalul anului școlar viitor, după activitățile derulate potrivit modelului finlandez, toate clasele implicate în acest proiect vor fi evaluate. În funcție de rezultatele obținute, autoritățile buzoiene vor decide dacă noul sistem poate fi extins la mai multe unități de învățământ din municipiu.
Principiul de bază al pedagogiei finlandeze este “Niciun copil nu rămâne în urmă”. Elevii din Finlanda au doar patru ore de şcoală pe zi şi cel mai scurt an şcolar din toată Europa. Tot aici, conceptul de „temă pentru acasă” nu există. Încă din primii ani de școală, după fiecare caz în parte, copilul este încurajat să-și dezvolte cât mai bine anumite abilități.