Nu mai puțin de 108 pompieri români vor pleca astăzi, în Grecia, pentru a ajuta la stingerea incendiilor masive care au cuprins mai multe zone din nordul capitalei Atena. 23 de autospeciale de stingere cu apă și spumă vor face parte din caravana care va pleca din București spre Grecia la orele serii. Printre salvatorii care vor face deplasarea în Grecia se află și 10 pompieri buzoieni.
România intervine pentru prima dată pentru incendii de pădure în afara țării. Ajutorul României, la fel ca și al altor state europene, este mobilizat prin mecanismul de protecţie civilă al Uniunii Europene, iar Comisia suportă 75% din costurile legate de transport. Grecia este lovită, de mai bine de o săptămână, de un un val masiv de incendii forestiere. Pompierii din mai multe țări se luptau joi cu mai multe focare, printre care un incendiu de proporţii la nord de Atena. Incendiul masiv a ars toată noaptea și a distrus sau avariat grav zeci de clădiri, inclusiv locuințe. Din cauza focului, mii de persoane au fugit din casele lor.