O LEGENDĂ A HANDBALULUI S-A ÎNTORS ACASĂ

Eveniment emoționant, ieri, în sala Liceului cu Program Sportiv „Iolanda Balaș Soter” din Buzău. Cu o zi înainte de împlinirea a 75 de ani, Cornel Penu, “legendă  vie” a handbalului mondial, a revenit în orașul în care a copilărit, pentru a primi un omagiu, din partea iubitorilor sportului și autorităților buzoiene.  Dublul campion mondial, Cornel Penu nu a ezitat să stea câteva minute în poartă, în cadrul unui joc de copii, arbitrat de arbitrii internaționali buzoieni Simona Stancu și Vasile Pavel.

Municipalitatea buzoiană, în frunte cu edilul Constantin Toma, i-a dedicat întreaga zi fostului campion mondial, cu ocazia celebrării a 75 de ani de viață și a unei cariere sportive de excepție.

Retras din handbalul românesc de foarte mulți ani, Cornel Penu – de departe cel mai importat sportiv buzoian din toate timpurile – nu a ezitat să ofere și câteva sfaturi micuților handbaliști.

Dacă pentru majoritatea celor cu vârsta până în 45 de ani,  numele său este necunoscut, pentru cei trecuți de prima tinerețe, Cornel Penu reprezintă un idol. Dublu campion mondial cu naţionala de handbal a României, la Paris, în 1970, şi la Berlin, în 1974, buzoianul Cornel Penu este un nume de legendă al handbalului mondial, fiind considerat cel mai bun portar de handbal al tuturor timpurilor.

Cornel Penu s-a născut în Galați, dar părinții săi s-au mutat la Buzău când avea 3 ani. S-a apucat de handbal și de fotbal la Școala Generală nr. 8 din orasul Buzău, din apropierea Gării,  evoluând pe postul de portar de la început. S-a specializat apoi în handbal, la Școala Sportivă din Buzău, sub îndrumarea maestrului Constantin Căpățână. A urmat cursurile Liceului Bogdan Petriceicu Hasdeu din Buzău și ulterior ale Facultății de Mecanică din Galați, unde a activat la clubul Știința al orașului de pe malul Dunării. În anul 1967, Penu s-a transferat la CS Dinamo București.

Cu echipa națională de handbal, Cornel Penu a câștigat două medalii de aur și una de bronz, la Campionatele Mondiale,  și o medalie de argint și una de bronz, la Jocurile Olimpice. De peste 20 de ani, Penu locuiește în Franța.

Related posts