Astazi, România a primit cea de-a șasea tranșă de vaccin de la Pfizer BioNTech, cu 92.430 doze. Transportul s-a facut pe calea aerului, iar livrarea se face pe aeroporturile din București – Otopeni, Cluj-Napoca și Timișoara. Transportul către centrele de stocare este asigurat de firma producătoare, inclusiv pe cale terestră.
Cele mai multe doze, 35.000, vor fi distribuite Centrului Regional București, iar cele mai putine vor ajunge in centrele de la Craiova si Timisoara, cate 7000 de doze.
Conform calendarului de livrare, următoarea tranșă de vaccin ar urma sa fie adusă în România maine, 26 ianuarie.
In centrele de vaccinare se vor utiliza atât doze recepționate de România în tranșa curentă, cât și în tranșele anterioare, pe baza solicitărilor transmise la Centrul Național și centrele regionale de depozitare, prin direcțiile de sănătate publică județene.
Campania de vaccinare se afla in etapa a II-a si este destinată persoanelor cu vârsta peste 65 de ani, persoanelor cu boli cronice, indiferent de vârstă, precum și personalului-cheie care desfășoară activități în domenii esențiale.
In total pana acum au primit vaccinul peste 446 de mii de romani, din care 13 mii pau primit si rapelul, ceea ce le asigura un grad maxim de imunizare.
Peste 840.00 de români se programasera pana ieri dimineata, în cadrul etapei a doua de vacinare anti-COVID. Dintre acestia cei mai multi, peste 346 de mii sunt adulti de peste 65 de ani, aproape 190 de mii de persoane cu boli cronice si peste 300 de mii de angajati din domenii esentiale. Pentru programare s-a folosit, fie direct platforma informatica, fie au apelat la medicii de familie sau la telefon, prin Call Center. Peste 250 de mii de angajati din domenii cheie ale statului au fost programati prin angajator.
Atat in Romania , cat si in intreaga Europa campania de vaccinare se desfasoara in prezent intr-un ritm mai lent față de planurile ințiale și asta pentru că producătorul Pfizer Biontech a cerut un răgaz pentru adaptarea liniilor de fabricație la cererea uriașă.